În iunie 1995, la solicitarea actorilor creștini, Preafericitul Patriarh Teoctist a hotărât ca Sfântul Mucenic Filimon să fie ocrotitorul artiștilor, având în vedere faptul că acesta a fost comediant, actor.
Biserica Ortodoxa sărbătorește la 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon. Acesta, după cum amintește sinaxarul, "de credință elin si cu meșteșugul comediant", a primit botezul creștin și a fost martirizat în timpul împăratului Diocletian.
Datorită meseriei pe care a îmbrățișat-o, Sfântul Filimon a fost ales ocrotitorul actorilor. Sinaxarul zilei din 14 decembrie spune că Sfântul Filimon era "cu meşteşugul comediant", locuitor păgân al cetăţii Tebaida, din Egipt. El a fost de acord să îmbrace hainele unui creştin numit Apolonie şi să aducă jertfă idolilor, în locul lui, ca să-l scape pe acela de persecuţia păgânilor, dar, îndată ce s-a îmbrăcat, în sufletul său a pătruns dragostea pentru credinţa în Hristos şi a devenit creştin. Pentru aceasta el a fost supus multor chinuri, fiind martirizat în timpul împăratului Diocleţian, prin tăierea capului.
Inițiativa de consacrare a Sfântului Filimon ca ocrotitor al celor care și-au dedicat activitatea scenei și filmului a aparținut unui grup de actori creștini, printre care se afla și actorul Dragoș Pâslaru, în prezent ieromonahul Valerian.
În iunie 1995, la solicitarea actorilor creștini, Preafericitul Patriarh Teoctist a hotărât ca Sfântul Mucenic Filimon să fie ocrotitorul actorilor, având în vedere faptul că acesta a fost comediant, actor.
Nu este ceva neobişnuit, ştiut fiind faptul că înainte de secolul al XX-lea fiecare breaslă avea un sfânt protector. Slujba de recunoaștere a Sfântului Mucenic Filimon ca ocrotitor al celor care se îndeletnicesc cu teatrul a fost săvârșită la 25 iunie 1995.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ITM Botoșani, anunț important privind eliberarea adeverințelor de vechime
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Avantajele externalizării serviciilor de transport pentru companiile mici și mijlocii
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Tânăr din Botoșani, în stare gravă la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Activități zilnice care contribuie la dezvoltarea copiilor veseli și isteți
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Ovidiu Jitaru: PSD ne-a transformat județul într-o zonă săracă
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024