Îl poți căuta pe Eminescu în poezia sa antumă sau postumă, în proză, în articolele din presa vremii, îl poți căuta în documentele de epocă, în manuscrise, în amintirile celor care l-au cunoscut, în fotografii.
Îl poți căuta mergând pe urmele lui și încercând doar să-i ghicești pașii prin Ipotești și împrejurimi, în Botoșani, Cernăuți, Blaj, Sibiu, Iași, București, Viena, Berlin, Odessa, prin alte locuri pe unde se știe sau doar se presupune că a trecut.
Peste ani, în virtutea legăturii pe care o avem cu textul lui, îi mai putem simți prezența și o mai putem transmite, prin fotografie, celor care vor să privească aceste locuri cu ochii altora.
Pornind de la acest concept, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, continuă an de an organizarea taberelor de artă fotografică. În această tradiție, cea de-a VIII-a ediție a taberei se va desfășura în perioada 7-10 noiembrie 2024 și va debuta cu vizualizarea unei selecții din materialul fotografic realizat de participanții la Tabăra de fotografie „Căutându-l pe Eminescu”, ediţia 2022, material realizat în urma tururilor şi sesiunilor foto propuse în acea ediție și realizate de membrii clubului foto Varadinum din Oradea.
Participanții la tabăra de artă fotografică din acest an vor lua la pas străzile din Botoșani și Dorohoi, căutând să imortalizeze istoria locului reflectată în clădirile de patrimoniu existente.
Atelierele vor fi coordonate de Ovidiu D. Pop, de la Clubul foto Varadinum din Oradea.
Responsabili cu organizarea taberei sunt - din partea Memorialului Ipotești - Daniel Tupiluș, Elena-Adina Cojocariu și Liliana Grecu, care s-au ocupat cu prezentarea grafică a afișului și panotarea expoziției din Sala Portaluri – Muzeul tematic Mihai Eminescu.
(Comunicat de presă)
(Foto: www.eminescuipotesti.ro)
Ovidiu Jitaru: PSD ne-a transformat județul într-o zonă săracă
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Atmosfera perfectă: cum să îți personalizezi spațiul prin iluminat
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Valeriu Iftime, „vizită” într-un sat din Botoșani: Nu, nu sunt în Congo
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Lego Friends: Cum să construiești o lume a imaginației pentru cei mici
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024