Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat că în Capitală toate paturile de Terapie Intensivă sunt ocupate, însă în multe cazuri familiile refuză transferul pacienţilor în ţară.
Mai mulţi pacienţi COVID din Bucureşti, aflaţi în stare gravă, au fost transferaţi la spitale din ţară, după ce paturile ATI din Capitală s-au ocupat, iar Raed Arafat susţine, potrivit Antena3, că încearcă să găsească locuri în ţară, dar de multe ori familiile refuză transferul.
”La Bucureşti, la acest moment, paturile sunt ocupate. Avem pacienţi care sunt în Unităţile de Primiri Urgenţe, unde se asigură şi ventilaţia, dar, bineînţeles, centrul de coordonare încearcă să le găsească locuri, inclusiv în alte judeţe. Aţi văzut, astăzi, doi pacienţi au plecat către Sibiu”,
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă
Șeful DSU spune că, din zona Moldovei, pacienții sunt direcționați mai ales către Botoșani.
„Acum câteva zile, am trimis mai mulţi pacienţi în mai multe judeţe, inclusiv în zona Moldovei, către Botoşani, în mod deosebit, dar ne confruntăm şi cu o situaţie care trebuie să o spun, şi anume, când găsim locuri în afara Bucureştiului, de multe ori, familiile refuză transferul pacienţilor, chiar dacă pacienţii sunt la Unităţile de Primiri Urgenţă şi nu avem loc pentru ei”,
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă
Raed Arafat a mai spus că, fără acordul familiei, transferul pacientului nu se poate face.
„Deci acesta este un lucru pe care încercăm să convingem familiile că e în binele pacientului să ajungă, chiar dacă e la distanţă, într-o secţie de Terapie Intensivă decât să rămână într-o unitate de Primiri Urgenţe la Bucureşti. Bineînţeles, fără acordul familiei, nu putem muta acest pacient”,
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Declarația zilei 8 noiembrie 2024
Gabriela Erdic
Nov 08, 2024
Gabriela Erdic
Nov 08, 2024
Cum se pierde o funcție de prefect: N-a fost niciodată discuția ca eu să-l scot pe Cornilă – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 08, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024