Veteranii care au participat la misiuni în teatrele de operații au primit din partea autorităților diplome aniversare.
Cu prilejul sărbătoririi, pe data de 11 noiembrie, a Zilei Veteranilor, Consiliul Județean Botoșani, în colaborare cu Primăria Municipiului Botoșani, au organizat, în Sala Polivalentă a Muzeului Județean Botoșani, un eveniment menit să onoreze militarii botoșăneni ce au luat parte de-a lungul timpului la misiunile de apărare și restaurare a păcii din teatrele de operații internaționale.
Consiliul Județean Botoșani a fost reprezentat de către președintele Doina Federovici, vicepreședintele Dorin Birta și consilierul județean Alexandra Huțu, din partea Primăriei Municipiului Botoșani a participat primarul Cosmin Andrei, invitații de onoare fiind reprezentanții Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” Sucursala Botoșani.
În semn de recunoștință și de admirație pentru curajul, devotamentul și profesionalismul cu care au reprezentat țara în misiunile internaționale, organizatorii au oferit asociației o plachetă aniversară, iar pentru membrii care au participat la misiuni în teatrele de operații au fost acordate de diplome aniversare.
Asociația Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” Sucursala Botoșani a fost reprezentată la acest eveniment de către președintele lt. col. Ciobanu Sorin, care a participat la 6 misiuni în Afganistan, vicepreședintele lt. col. Titiliuc Cornel – 1 misiune, și de către unul dintre membri, sublt. Gându Ciprian - 2 misiuni.
„Ne înclinăm în fața a ceea ce ați făcut dumneavoastră și toți membrii asociației dumneavoastră pentru patrie, pentru noi toți. Prezența domniilor voastre în teatrele de operații și toată activitatea dumneavoastră a fost cotată la cel mai înalt nivel. Din păcate în decursul timpului, Armata Română a pierdut 30 de soldați și mai mult decât atât, la nivel național sunt 200 colegi de ai dumneavoastră care au fost răniți în misiuni. Este o zi în care vrem să vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut, să vă arătăm respectul și prețuirea atât pentru dumneavoastră, cât și pentru familiile dumneavoastră, pentru că nu mulți dintre noi ar avea puterea să aleagă teatrele de operații în detrimentul familiei și al unei vieți liniștite și să plece în zone atât de fierbinți ale globului. Astăzi vă mulțumim și ne plecăm capul în fața dumneavoastră!”, au fost cuvintele transmise de președintele Consiliului Județean Botoșani Doina Federovici, conducerii asociației și tuturor membrilor acesteia.
De asemenea, au transmis felicitări și mulțumiri atât primarul Municipiului Botoșani Cosmin Andrei, cât și vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta și consilierul județean Alexandra Huțu.
La rândul său, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” Sucursala Botoșani, lt. col. Ciobanu Sorin, a oferit organizatorilor tricouri cu însemnele asociației, folosite în activitățile de voluntariat, reiterând totodată, menirea asociației pe care o conduce, aceea de a duce mai departe munca și exemplul înaintașilor, dar și de a acorda sprijin membrilor și persoanelor cu probleme medicale și sociale deosebite, din rândul militarilor activi, veterani și veteranilor în activitate, pensionați, în rezerva sau retragere, precum și membrilor familiilor și urmașilor acestora.
Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150/2014, privind modificarea și completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celor decedați.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024