O femeie în vârstă de 86 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat miercuri după-amiază, în comuna Vorniceni.
Vecinii au fost cei care au dat alarma. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD.
Până la sosirea forțelor de intervenție la fața locului, proprietara, care era căzută în holul casei, a fost scoasă de către un localnic. Din nefericire, aceasta era decedată.
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, care se manifesta într-o cameră și în hol.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce mai multe materiale textile lăsate pe soba încinsă s-au aprins.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024