Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei (22 martie), în aceste zile atât la nivel central, cât și la nivelul celor 11 bazine hidrografice, Administrația Națională ”Apele Române”, împreună cu Administrațiile Bazinale de Apă și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vor organiza 130 de acțiuni de ecologizare ale principalelor cursuri de apă și ale lacurilor de acumulare din administrare, precum și 40 de acțiuni educative în sistem online în care sunt implicați peste 100 de copii.
Toate aceste demersuri vor fi întregite prin proiectul muzical participativ ”WaterSong” (Cântecul Apei), în parteneriat cu Cantus Mundi România, care va fi lansat în data de 22 martie 2021 de Ziua Mondială a Apei pe pagina socializare a instituției.
La nivelul Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad au avut loc astăzi acțiuni de ecologizare la acumularea Curtești, județul Botoșani și pe cursul de apă Rateș, Tecuci, județul Galați. Urmează în perioada următoare o altă acțiune de igienizare pe cursul de apă Delea din Vaslui.
La sfârșitul acțiunilor, veți putea vizualiza pe pagina de socializare a Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad toate acțiunile pe care noi le-am realizat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.
De asemenea, în aceste zile, la nivel național, vor fi organizate acțiuni educative online din cele mai diverse: lecții sau workshopuri on-line, ateliere online de creație și de pictură, cluburi de lectură, Zilele Porților la principalele lucrări din administrare, expoziții virtuale de desene și creații ale copiilor, dezbateri interactive și experimente cu apă online. Aceste activități vor fi integrate în cadrul campaniei dezvoltate la nivel online de către organizatorul Zilei Mondiale a Apei sub numele de ”Water2me” în care copiii sunt încurajați să vorbească despre apă și să transmită un mesaj profund având ca punct de pornire sloganul Zilei Mondiale a Apei, ”Prețuiește apa”.
Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad va organiza sesiuni online cu elevii de la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” din Iași, Școala Gimnazială ”Ion Ghica”, Iași și Colegiul Tehnic ”Mihail Sturza”, Iași. Scopul acestor sesiuni este de a-i face pe școlari să conștientizeze atât importanța apei, cât și cum trebuie protejată această resursă.
Vom reveni cu informații suplimentare, pe parcursul derulării evenimentelor și la finalizarea lor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024