Frați gemeni, și de mamă și de călugărie, despărțiți de virusul nemilos. Cei doi călugări slujeau la același schit din județul Botoșani.
Ambii au fost infectați cu noul coronavirus, fiind internați în spital pentru tratament. Din nefericire, unul dintre ei, Părintele Irinarh, a trecut la Domnul. Creștinii se roagă acum pentru cel de-al doilea frate, Părintele Rafael.
”Să plecam genunchii la icoana Maicii Domnului și să o rugăm să ridice din patul durerii pe Ieromonah Rafael care se află la spital, diagnosticat cu Covid.
Iar pentru fratele Părintelui, frate geamăn, să-l rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l odihnească în loc luminat în ceata drepților, părintele trecând ieri la Domnul răpus de Covid!”,
mesajul unei creștine care cu o zi înainte îndemna la rugăciune pentru cei doi frați călugări.
Cei doi slujeau la Schitul Alba din comuna Hudești, județul Botoșani. În vârstă de 52 de ani, Părintele Irinarh a fost diagnosticat pe 16 martie cu Covid-19, iar complicațiile ulterioare au dus la un deznodământ tragic. Fratele său, diagnosticat de asemenea cu Covid-19, se află în spital, însă evoluția sa este una bună, fiind în continuare sub supravegherea medicilor din Dorohoi.
Cei doi frați gemeni erau viețuitori ai Schitului Alba din comuna Hudești, Protopopiatul Dorohoi, locașul fiind închinat Sfântului Ioan Iacob Românul și Acoperământului Maicii Domnului.
Rafael Hobincu și Irinarh Hobincu erau, așadar, frați gemeni și de mamă, și de călugărie.
Povestea Schitului Alba a început în anul 1991, când Vasile Macoviciuc din comuna Hudești dona un teren Mănăstirii Gorovei pentru construirea unui locaș de cult. După ridicarea unui prim locaș de cult de mărimi modeste, în anul 2006 a fost începută construcția pe temelie de beton a unei case monahale și a unui paraclis. Fondurile pentru ridicarea și înzestrarea noilor așezăminte au fost în cea mai mare parte donația credincioșilor.
Mulți ani, cei doi călugări au fost singurii viețuitori ai schitului.
Dumnezeu să îl ierte pe Părintele Irinarh Hobincu!
(Foto: Facebook)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024