În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Zilnic, prin prezența activă în spațiul public, în cadrul activităților specifice, și prin intervenția acestora, atunci când situația o impune, polițiștii acționează în scop preventiv, pentru siguranța cetățenilor și reducerea faptelor antisociale. Totodată, prin măsurile de sancționare prevăzute de lege, se urmărește descurajarea celor care comit astfel de fapte să recidiveze.
Astfel, în această perioadă, au fost organizate 12 acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea accidentelor rutiere, cât și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor. În cadrul activităților desfășurate de polițiști, au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 220.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
Totodată, au fost reținute 48 de permise de conducere, peste 30 dintre acestea fiind reținute pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
În aceeași perioadă, a fost reținută o persoană pentru infracțiunea de furt și au fost emise patru ordine de protecție provizorii pentru infracțiunea de violență în familie.
Sute de fermieri de la Botoșani și-au primit ajutorul pentru motorină – SUMA plătită de APIA
Oana Sava
Oct 21, 2024
Tineri indieni prinși în timp ce încercau să treacă Prutul – VIDEO
Oana Sava
Oct 21, 2024
Șoferul surprins de elicopterul Poliției a rămas fără permis
Oana Sava
Oct 21, 2024
Zeci de copii ai stranierilor învață în școlile din Botoșani
Oana Sava
Oct 21, 2024
Din noiembrie: Președinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Oct 21, 2024