În perioada dinaintea sărbătorilor controalele au fost mult mai frevente decât de obicei, verificându-se în special produse specifice.
Comisarii din cadrul Protecției Consumatorului au verificat un număr de 36 de agenți economici, iar la 20 dintre ei s-au constatat abateri. Pentru neregulile depistate s-au aplicat 13 avertismente și 7 amenzi contravenționale în valoare totală de 33.000 de lei.
„În perioada premergătoare sărbătorilor comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au desfășurat o acțiune de control pentru verificarea modului de etichetare, prezentare alimentelor specifice sărbătorilor și anume carne preambalată, produse zaharoase, produse de patiserie”,
Mirel Rogalschi, comisar șef CJPC Botoșani
În timpul controlului au fost verificate existența documentelor de proveniență sau însoțirea mărfii, starea ambalajelor, încadrarea produselor în data durabilității minimale dar și respectarea temperaturilor de păstrare și expunere impuse sau declarate.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au depistat și mai multe produse expirate care au fost date spre distrugere. Respectivul agent economic a fost amendat cu 5.000 de lei.
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024