Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a constituit motiv de răfuială politică, dacă mai era nevoie, în ședința de îndată a Consiliului Local Botoșani.
Primele divergențe au avut loc între Eugen Țurcanu și Cătălin Flutur, apoi „actorii” s-au modificat parțial, intervenind și viceprimarul Cosmin Andrei.
„Din păcate, astăzi este o zi foarte tristă pentru municipiul Botoşani, dacă cu aceste şapte proiecte pe care le propunem la cofinanţare, pierdem suma de 6 milioane de lei. Nu cred că ar trebui să ne facem noi probleme dacă Ministerul Dezvoltării poate evalua sau nu 9.000 de proiecte, e treaba lor, dar avem sarcina şi datoria să depunem documentații pentru cele 24 de proiecte care ne-au fost aprobate”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Potrivit termenului devansat, teoretic, Primăria mai are la dispoziție încă o săptămână pentru finalizarea tuturor documentațiilor.
”Aș fi foarte încântat să ne mai chemaţi o dată, să mai aprobăm documentaţii şi cofinanţare, dar dacă dacă acest lucru nu se întâmplă, eu vă spun că astăzi pierdem 6 milioane de lei. Trebuia să ne facem datoria să facem dcumentaţiile, ne plângem că nu avem bani, suntem amărâţi, suntem în capătul ţării, trebuie să mărim taxele şi impozitele, ne spune Ministerul Dezvoltării că ne dă nişte bani, trebuie să dăm 24 de documentaţii. Să dea Dumnezeu să le terminăm şi pe celelalte, dar nu cred. Dacă nu semnăm contractele, am pierdut banii”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Intervenția viceprimarului nu a fost ”gustată„ de Cătălin Flutur care a subliniat că actualul Guvern a schimbat regulile în timpul jocului.
”Tocmai asta am încercat și am explicat mai devreme. Mă gândeam că explicând lucrul acesta, intervenția dv. nu va avea această conotație. Termenul stabilit de minister pentru depunerea documentațiilor a fost 30 noiembrie. Bun, am început și am făcut tot ce înseamnă partea de achiziție pentru proiectare, luând în calcul termenul de 30 noiembrie. Ulterior, în cursul lunii septembrie am primit o adresă în care ni se spune că termenul s-a modificat”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul a mai arătat că termenele primite de la proiectanți se încadrau în cel acordat de Guvern, respectiv 30 noiembrie 2017.
Iar devansarea acestuia nu poate însemna decât poate o „cernere” a proiectelor având în vedere că probabil mulți dintre beneficiari nu vor putea finaliza documentațiile până la finele lunii în curs.
”Eu înțeleg ce se întâmplă acolo. Această devansare de termen va însemna o muncă de sisif făcută cu câțiva oameni. A analiza 9.000 de proiecte este imposibil. Dar, să sperăm că o să se facă. Drept urmare, lucrăm la aceste documentații. Și eu îmi doresc din tot sufletul să le terminăm până pe 30 octombrie. Că dacă cumva toată povestea asta cu devansarea pentru a ne pune în imposibilitatea de a duce proiectele la București, atunci mă gândesc și eu la o chestie așa mai mefistofelică”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În final s-a decis ca ședința ordinară aferentă lunii octombrie să fie convocată în data de 31 pentru a mai include și alte proiecte ce ar putea fi finanțate prin PNDL, pe ordinea de zi.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Mașină proiectată direct în gardul unei case: Șoferul era BĂUT - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
O adolescentă din Botoșani în semifinale la „Norvegienii au talent” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Expoziție de pictură la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024