Vineri, 20 octombrie 2017, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc, în sistem videoconferință, o ședință referitoare la stadiul pregătirilor pentru sezonul rece.
Carmen Dan: "Știm cu toții că cei care vor să facă treabă găsesc soluții, iar cei care nu vor, găsesc scuze. Eu îmi doresc ca în perioada următoare să nu fiu în situația de a auzi scuze, ci să discutăm concret, pentru fiecare situație de risc cu care ne putem confrunta, despre soluții."
Redăm, în continuare, declarația completă a ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan:
“Ne întâlnim astăzi, în sistem videoconferință, pentru că, deși vremea este încă frumoasă, nu vreau să pierdem din vedere că iarna bate la ușă.
Am trecut de jumătatea lunii octombrie și se impune să luăm măsuri, la nivelul fiecărui județ, dar și la nivel central, pentru a diminua efectele sezonului rece și pentru a gestiona adecvat situațiile de urgență care pot să apară.
Salut prezența, lângă noi, a ministrului transporturilor, domnul Felix Stroe, și a ministrului energiei, domnul Toma Petcu. De asemenea, este alături de noi doamna Florinela Georgescu de la Administrația Națională de Meteorologie, iar în sistem de videoconferință, intrăm în legătură cu toți prefecții.
În condițiile în care contractele pentru deszăpezirea pentru autostrăzi și drumuri naționale sunt în responsabilitatea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar cele pentru deszăpezirea drumurilor județene sunt în responsabilitatea consiliilor județene, cred că prezența ministrului transporturilor și a reprezentanților consiliilor județene este deosebit de importantă pentru că este necesar să avem o imagine de ansamblu asupra modului în care arată lucrurile acum, din acest punct de vedere, la nivel național.
Prefecții au obligația să se asigure că autoritățile locale (consiliile județene și primăriile) au stocuri de materiale antiderapante, au contracte pentru deszăpezire sau utilaje pe care să le folosească la nevoie.
Pentru această întâlnire eu am solicitat tuturor prefecților să întocmească situații despre stocurile de materiale antiderapante, precum și despre stadiul contractelor de deszăpezire existente pentru sezonul de iarnă 2017-2018.
Am făcut o evaluare a acestei situații centralizate și, la o primă vedere, pot spune că se poate și mai bine și aștept de la fiecare dintre dumneavoastră să fiți foarte obiectivi și riguroși atunci când faceți propria analiză a stadiului în care vă aflați.
Până la intrarea în funcțiune a sistemului de avertizare a populației RO ALERT, rog autoritățile locale să acorde maximă atenție avertizărilor meteo și să folosească toate mijloacele pentru a transmite către populație avertizările care vin de la Administrația Națională de Meteorologie.
Fac un apel și către autoritățile locale, care nu au reușit să-și constituie până acum stocurile pentru materialul antiderapant și să încheie contracte pentru deszăpezire, să rezolve această problemă cu care insist să nu glumim. Vorbim până la urmă de siguranța oamenilor și trebuie să ținem cont că suntem responsabili și datori să facem tot ce ne stă în putință pentru a-i pune la adăpost de orice situație de risc în care s-ar putea afla.
Este motivul pentru care consider că nimeni nu va putea spune că a fost luat prin surprindere de fenomenele meteo care sunt prognozate pentru această iarnă și nici că nu a avut la dispoziție timp suficient pentru a se pregăti.
În ceea ce privește Ministerul Afacerilor Interne, prioritatea noastră este gestionarea corespunzătoare a situațiilor de urgență, dar și a celor medicale. Rog direcțiile de sănătate publică de la nivel județean să-și actualizeze listele cu persoanele care necesită dializă și cu femeile însărcinate.
Noi trebuie să fim pregătiți și să avem capacitate de mobilizare rapidă, să putem aloca resurse ori de câte ori este nevoie, astfel încât să putem reacționa prompt când este nevoie.
Mai solicit autorităților locale să aibă în vedere ca acele spații pentru persoane fără adăpost să fie corespunzătoare și dotate cu tot ce trebuie pentru a putea fi folosite dacă se impune.
La nivelul întregii țări, avem pregătite 36 de șenilate și, la nevoie, în baza parteneriatului încheiat între IGSU și CNAIR, numărul acestora poate fi suplimentat cu încă 7.
De asemenea, pentru situații medicale de urgență există zilnic în jur de 1.000 de ambulanțe și 8 aeronave SMURD.
În curând, parcul auto pe zona de ambulanțe, așa cum am anunțat deja, se va înnoi. După cum bine știți, în ședința de Guvern din 11 octombrie 2017 a fost adoptată ordonanța de urgență prin care IGSU este desemnat ca fiind unitate centrală care va face achiziția de ambulanțe, în sistem centralizat, atât pentru ambulanțele necesare Ministerului Sănătății, cât și pentru SMURD. Vorbim așadar despre aproximativ 2.200 de ambulanțe care vor fi destinate serviciilor publice de ambulanță și aproximativ 500 care vor deservi SMURD.
Sperăm să avem cât mai puține situații medicale de urgență dar, oricum ar fi, este bine să fim pregătiți.
Mă adresez acum colegilor de la Poliție,
Vă rog să aveți în vedere același mod de acțiune preventiv, așa cum știu că ați procedat și în alte situații, în sensul de a restricționa temporar acele sectoare de drum care sunt supuse riscului și care pot pune în primejdie conducătorii auto.
Acum sunt doar probleme de ceață, în special la primele ore ale dimineții, însă temperaturile vor scădea și pot apărea condiții de polei.
Orice măsură de restricționare a vreunui drum trebuie comunicată public și adusă la cunoștința conducătorilor auto.
Deși nu există o dată limită pentru echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, fac un apel și către șoferi, de această dată, să țină cont de informările meteorologice, să se doteze cu tot ce este necesar și să se informeze atunci când pleacă la drum asupra sectoarelor acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Domnilor prefecți, vă recomand ca în timpul întâlnirilor pe care le aveți cu administratorii de drum, să cereți evaluări cu privire la segmentele unde, an de an, avem probleme.
Așadar, reiau concluzia enunțată la începutul acestei ședințe: cred că se poate mai bine și sunt convinsă că în perioada rămasă până când iarna va veni efectiv, se mai pot îndrepta diferite situații.
Concret, mă refer la județele în care sunt în derulare proceduri de achiziție. Reiau recomandarea ca autoritățile locale să se întâlnească, ori de câte ori este nevoie, dar obligatoriu săptămânal. Vă rog să vă asigurați că acolo unde aveți procedura în derulare sunteți în măsură să știți în ce etapă a procedurii vă aflați, și cu atât mai mult dacă există capacitatea să interveniți chiar dacă nu s-a finalizat procedura și cu ce mijloace puteți interveni.
Deci din punctul acesta de vedere solicit să faceți o evaluare.
Mai mult decât atât. Știți că acțiunea în ceea ce privește transportul celor care fac dializă și al femeilor însărcinate este o acțiune preventivă. Nu trebuie să așteptăm să vină viscolul pentru a lua acele persoane și a le duce în siguranță în unitățile medicale. Pentru orice eventualitate vreau să stabiliți, în funcție de zone, traseele pe care trebuie să circule mijloacele de intervenție medicală.
În perioada următoare rog prefecții să se ducă personal în unitățile administrativ teritoriale și să discute cu primarii care au în coordonare comitetele locale pentru situații de urgență.
Vreau să vă asigurați dumneavoastră, personal, că membrii comitetelor locale pentru situații de urgență își cunosc responsabilitățile. Vreau să vă asigurați personal că există acele spații prevăzute cu tot ce trebuie pentru adăpost în situații de urgență.
De asemenea, vreau să țineți aproape în cadrul comandamentelor județene pentru situații de urgență și să vă asigurați că există o bună comunicare între dumneavoastră și furnizorii de energie electrică. Reprezentantul companiei naționale de drumuri și reprezentantul furnizorului de energie electrică trebuie să fie în permanență alături de autorități în cadrul comandamentelor.
Știți că ne vom revedea ori de câte ori situația o impune în cadrul comandamentelor pentru situații de urgență și, la nivelul ministerului, avem Centrul Național de Comandă unde, de fiecare dată când vom avea de gestionat situații de risc, vor fi prezenți, pe toată perioada respectivă, reprezentanții ministerelor de linie cu competență în gestionarea situațiilor de urgență.
Până la urmă, scopul acestei întâlniri este acela de a avea o imagine de ansamblu a situației actuale și de a accelera lucrurile acolo unde apreciem că suntem în urmă cu măsurile pregătitoare pentru sezonul rece.
Știm cu toții că cei care vor să facă treabă găsesc soluții, iar cei care nu vor, găsesc scuze. Eu îmi doresc ca în perioada următoare să nu fiu în situația de a auzi scuze, ci să discutăm concret pentru fiecare situație de risc cu care ne putem confrunta despre soluții!”
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Declarația zilei 31 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 31, 2024
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
„Căutând armonia” într-o expoziție de pictură la Galeriile de Artă: Intrarea este liberă
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024