Discuțiile despre modernizarea DN 28 B Botoșani – Tg. Frumos provoacă deja iritare, având în vedere perioada îndelungată de când se dorește pornirea acestei investiții.
Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică susține că la ultima vizită efectuată recent la București a avut și o întâlnire cu directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în care s-a interesat despre situația acestui drum.
A solicitat o situație la zi cu stadiul investiției.
„Acest drum este bugetat, există buget. Pentru anul 2020 s-a achitat consorțiului de firme care face și proiectarea suma de 32 de milioane 130 de mii care reprezintă, cu tot cu TVA, aproximativ 10% din valoarea totală a acestui drum. Componenta noastră, ca buget național este fix 10%, ceilalți 90% se iau din fonduri europene”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Costel Șoptică a fost prezent vara trecută la semnarea ordinului de începere al lucrărilor care a avut loc undeva prin iulie, însă între timp fizic nu s-a mai întâmplat nimic. Iar motivul îl reprezintă documentația care este deja învechită și nu mai reflectă realitatea de pe piața construcțiilor.
Ca atare s-a procedat la o revizuire a actelor.
„Lucrurile au mers ceva mai greu. În acest moment există certificatul de urbanism. Eu am întrebat de ce suntem în întârziere, deoarece foarte multe dintre avize au expirat, acest drum fiind început, știm prea bine, de foarte mult timp. Au fost licitații câștigate și anulate, contestații. Au apărut probleme din cauza cărora a trebuit ca întreaga expertiză tehnică să fie revizuită și adusă la zi”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
În aceste condiții pe data de 14 ianuarie 2021 a avut loc o întâlnire la DRDP Iași cu antreprenorul general, proiectantul lucrării și supervizorul. S-a stabilit ca în 21 ianuarie să fie transmisă documentația revizuită iar până pe data de 10 februarie să fie aprobată în comisia tehnico-economică.
Ulterior, ultimul pas este ca documentele reactualizate să ajungă la Ministerul Transporturilor pentru emiterea autorizației de construcție. Ca orizont de timp, într-un scenariu pesimist, Costel Șoptică este de părere că până pe data de 30 martie va exista o autorizație de construcție și pentru acest important drum.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Podul construit în urmă cu aproape 100 de ani va fi demolat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
ACUM: Un fost ministru și un primar de aproape 90%, LIVE la Botoșăneanul TV – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 06, 2024
ASTĂZI: Se oprește apa pe mai multe străzi din Botoșani din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Fără „amendă automată” pentru lipsa rovinietei: Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024