Centrul Economic Bucovina Suceava, din apropierea Aeroportului „Ștefan cel Mare”, va fi transformat într-un parc industrial.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că acest lucru este posibil după ce Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Europeană au transmis o adresă oficială prin care se precizează că s-a încheiat perioada de monitorizare a programului Phare 2001, prin care a fost construit Centrul Economic Bucovina.
„După ce am primit această adresă, echipele noastre de la CJ Suceava au fost plecate în câteva locuri din ţară să vadă parcuri industriale. Intenţia noastră este să dăm drumul la construcţia unui parc industrial, prin hotărâre de Guvern, iar acest concept îl vom prezenta foarte repede”,
a spus Gheorghe Flutur pentru Monitorul de Suceava.
În acelaşi timp, el a adăugat că tot la Centrul Economic Bucovina se are în vedere stabilirea sediului Clusterului Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoşani. Din acest cluster fac parte Consiliul Judeţean Suceava, primăriile din Suceava şi Botoşani, Universitatea "Ștefan cel Mare", precum şi mai mulţi agenţi economici.
„Voi propune atât înfiinţarea unui parc industrial, cât şi extinderea clusterului, cu sediul la Centrul Economic Bucovina, pentru ca agenţii economici să înceapă să funcţioneze, şi asta foarte repede. Și atunci vom avea acest concept integrat, cu aeroportul în apropiere, cu un parc industrial, şi sunt convins că de data aceasta vor fi foarte mulţi interesaţi de Centrul Economic Bucovina”,
a spus şeful administraţiei judeţene.
Centrul Economic Bucovina a fost construit în anul 2006, valoarea investiţiei fiind de aproape cinci milioane de euro, proiectul fiind finanţat prin programul Phare. Centrul Economic Bucovina include un centru expoziţional, cu spaţii pentru expoziţii, conferinţe, prezentări, traininguri, cercetare; un parc industrial cu opt pavilioane pentru activităţi industriale şi un incubator de afaceri destinat pentru sedii de firme, cu toate facilităţile specifice.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024