Situația înregistrată la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) pare să aibă corespondent și în alte instituții publice de la Botoșani.
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) de exemplu, unde cei 15% pentru munca complexă încinge spririte.
Sindicatul Liber al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani îşi exprimă nemulțumirea profundă faţă de modul defectuos și discreționar de stabilire a salariilor, creând discrepanţe majore între angajații Ministerului Mediului și între angajații APM Botoșani și funcţionarii publici din alte deconcentrate.
În argumentare, iată ce arată sindicaliștii:
Persoane care au fost nou angajate sau promovate în a doua jumătate a anului 2017 în APM Buzău, Satu Mare, Vaslui, Maramureș beneficiază deja de aplicarea grilelor din Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la care s-a adăugat și majorarea cu 15% pentru complexitatea muncii. Astfel, pentru aceeași activitate, în aceste cazuri statul român achită salarii aproape duble. Salariații APM Botoșani sunt puși „în așteptare” până în anul 2022.
Până la începutul anului 2017, angajații APM Botoșani au avut aceleași grile de salarizare ca și Consiliul Județean Botoșani, Instituția Prefectului județul Botoșani, Casa Județeană de Pensii, Direcția Sanitar Veterinară Botoșani, etc. Modificările făcute în sistemul național de salarizare a personalului plătit din fonduri bugetare au condus la apariția unor imense diferențe de venituri între aceleași categorii de angajați, creând un mediu profund discriminator, inegal și inechitabil. De exemplu, din studiul grilelor Consiliului Județean Botoșani, rezultă că, după mărirea cu 25% pentru trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, un consilier superior cu maxim de vechime va avea un salariu de bază brut de 8354 lei / lună. Un angajat similar al APM Botoșani are un salariu de bază brut de 4420 lei / lună.
Astfel, acest sistem politic a dezbinat și dezechilibrat întregul sistem public național.
Concluzia sindicaliști
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024