Un şofer, aflat la volanul unui autoturism marca Mercedes Vito, a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliţişti şi supus unui control.
În data de 31 octombrie 2018, în jurul orei 22.15, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în localitatea de frontieră Dersca, județul Botoșani, un autovehicul marca Mercedes Vito, care avea aplicate plăcuțe de înmatriculare româneşti, condus de cetățeanul cu dublă cetăţenie româno-ucraineană Ilie B., în vârstă de 24 de ani.
Tânărul a prezentat la controlul de frontieră documentele mijlocului de transport, inclusiv poliţa de asigurare şi verificarea ITP, care erau expirate din luna iunie 2018. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul nu avea poansonată seria pe caroserie şi există suspiciunea că numerele şi certificatul de înmatriculare au fost atribuite unui altui mijloc de transport.
Bărbatul a declarat că a cumpărat autovehiculul plătind suma de 1.800 de euro şi nu are cunoştinţă despre neregulile constatate.
Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024