Unul dintre cei care se ocupă de administrarea celei mai iubite platforme de mesagerie a făcut marele anunț.
WhatsApp va suferi modificări, de care utilizatorii nu se vor bucura deloc. WhatsApp a anunţat acum câteva săptămâni că urmează să afişeze reclame pentru utilizatorii din lumea întreagă, iar astăzi a fost confirmat în mod oficial totul de către Chris Daniels, noul preşedinte al companiei.
Conform noului preşedinte, aplicaţia WhatsApp va afişa foarte curând reclame în secţiunea Status, adică aceea în care putem vedea şi story-urile zilnice ale prietenilor noştri, însă cât de “curand” se va întâmplă acest lucru, deocamdată nu ştie nimeni.
Se specula că aceste reclame urmau să fie introduse în aplicaţie undeva pe la începutul anului viitor, însă e posibil că ele să apăra chiar înainte de sfârşitul anului. Cei de la Facebook sunt disperaţi să monetizeze mai bine aplicaţia WhatsApp, aşa că e foarte posibil că reclamele să apăra prin noiembrie, sau cel târziu decembrie, totul fiind gândit fără a fi luat în calcul ceea ce îşi doresc utilizatorii, mulţi fiind hotărâţi să părăsească platforma, relatează Capital. Planurile pentru a afişa reclame în cadrul acestei aplicaţii au fost făcute chiar înainte că ea să fie cumpărată cu peste 20 de miliarde de dolari de la co-fondatorii săi, ambii părăsind compania în ultimul an.
WhatsApp va avea reclame care nu vor putea fi blocate în vreun fel de către utilizatori, aşa că dacă veţi folosi în continuare aplicaţia, şi funcţia Status, atunci va trebui să suportaţi toate reclamele pe care compania Facebook le va afişa.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024
Un tânăr din Iași a dat de probleme la Botoșani: Polițiștii i-au reținut permisul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024