Noul CET al oraşului este funcţional, se furnizează căldură, însă executantul îşi aşteaptă încă banii pentru lucrare. Deşi realizată prin fonduri europene, din punct de vedere financiar investiţia se derulează foarte anevoios.
"L-am făcut pe banii mei"
Patronul companiei
Elsaco, liderul asocierii care a ridicat noua centrală de energie termică, susţine că
Primăria Botoşani trebuie să îi mai plătească în jurul a 28 de milioane de lei, adică peste 6 milioane de euro. „
L-am făcut pe banii mei”, a afirmat
Valeriu Iftime. Pentru ca grupul de firme pe care îl conduce să traverseze această perioadă dificilă acesta a reorganizat activitatea pe patru divizii şi a adus un manager de la Bucureşti.
„În ianuarie am plătit impozite la stat de 9 milioane de lei”, a mai spus
Valeriu Iftime.
44% din lucrare e neachitată
Primarul nu a negat existenţa acestor debite, dar a arătat că face tot ce poate pentru stingerea cât mai rapidă a lor.
„Aşa merg decontările, noi cum primim banii, a doua zi îi şi virăm”, ne-a spus
Ovidiu Portariuc, care a adăugat că la alte programe similare din ţară decontările se fac şi mai greu. Asocierea dintre Elsaco Electronic şi Electroalfa a câştigat licitaţia pentru construirea unui nou CET cu suma de 63,6 milioane de lei, ceea ce înseamnă că datoria totală reprezintă aproximativ 44% din valoarea totală contractată.
CITEŞTE ŞI:
Primăria Botoşani, datoare vândută la Victor şi Iftime