Imaginile devastatoare din spatele tragediei de pe „Drum Morții” rămân întipărite în minte pentru Cezar, pompierul care a fugit spre ambulanță cu băiețelul de 3 ani, în brațe.
Cezar, unul dintre salvatorii aflați la locul tragediei a izbucnit în lacrimi atunci când micuțul fără suflare se afla în brațele sale. Copilașul a fost găsit sub cupola mașinii condusă chiar de tatăl său.
Salvatorul din Suceava și-a exprimat durerea în câteva versuri pe care le-a publicat pe rețelele de socializare, alături de o imagine sugestivă.
„ATÂT
E o zi/ în care, de pe brațele mele,/ a căzut toată sarea pământului/ a plecat cu tot/ cu o mie de visuri/ atât de grea încât/ s-a scurs de la piept/ până la brâu/ până la genunchi/ și până în Rai/ unde un înger/ mi-a zâmbit profesional/ și a spus: «de aici/ preluăm noi/ mergi in lumea ta/ și fii atent/ să-ți trăiești cu indiferență/ neputința!» C.H."
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a rămas marcat atât de cumplitul accident, cât și de colegul său, Cezar: „Suntem colegi de vreo 18 ani, dar nu l-am văzut niciodată plângând”.
Sprijin cerut pentru Florinel, un băiețel care are nevoie de un tratament de 15.000 de euro
Oana Sava
Nov 13, 2024
Actori „Îmbătați de dragoste” pe scena Casei Tineretului, botoșănenii invitați la spectacol
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Polițiștii locali, în controale prin Piața Centrală: Câțiva vânzători au fost amendați
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Se caută paznic la un liceu din municipiul Botoșani
Oana Sava
Nov 13, 2024
„MINUNE”: Razie la Botoșani fără niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024