Medicina, în sine, este o meserie grea care cere studiu constant, cercetare, atenţie sporită şi pasiune. Neurochirurgia pare însă pentru noi, neiniţiaţii, o ramură SF a chirurgiei şi a medicinei, per total.
Orice intervenţie asupra creierului şi sistemului nervos necesită nu doar o pregătire extrem de complexă, ci şi o fineţe extraordinară. La noi bazele neurochirurgiei au fost puse la începutul anilor 1900, iar cei mai mari neurochirurgi din România apar nu doar în istoria noastră, ci a lumii întregi, ne spune life.ro.
Dumitru Bagdasar este părintele neurochirurgiei româneşti şi fondatorul şcolii româneşti de neurochirurgie. Cel mai mare copil născut într-o familie de ţărani răzeşi, Dumitru a arătat încă din primii ani de viaţă o dorinţă nestăvilită de învăţare. În 1913 era admis la Facultatea de Medicină din Bucureşti. În Primul Război Mondial este trimis pe front. Acolo se îmbolnăveşte de tifos, dar la finalul războiului revine la Facultate, pentru continuarea studiului. La 29 de ani obţine titlul de Doctor în medicină. În următorii 5 ani lucrează la Spitalul Militar şi trece prin secţiile de Neurologie, Chirurgie şi Laboratorul de Histologie şi Anatomie Patologică.
În anul 1935 obţine dreptul de a înfiinţa în Spitalul Central de Boli Nervoase şi Mintale o secţie de neurochirurgie, cu 10 paturi şi o singură sală de operaţii. De aici se va dezvolta ulterior Clinica de Neurochirurgie a Facultăţii de Medicină. Aici pregăteşte ceea ce urma să fie numită „echipa de aur”, formată din Constantin Arseni, Ion Ionescu şi Sonia Ionescu Ogrezeanu (prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei), iar faima lui Dumitru Bagdasar depăşeşte graniţele. Pacienţi din întreaga lume ajung la Bucureşti ca să se lase pe mâinile lui, iar în 10 ani efectuează 1800 de operaţii la sistemul nervos. Ajuns în fruntea Ministerului Sănătăţii în Guvernul dr. Petru Groza, Dumitru Bagdasar a format Institutul de Endocrinologie din capitală, a înfiinţat 60 de circumscripţii rurale noi, sanatorii, 100 de case de naşteri în zonele rurale, a creat campanii de combatere a tifosului exantematic (boala căpătată de el în Primul Război Mondial), a febrei tifoide şi a febrei recurente, iar timp de 2 ani, până la moartea sa prematură, la numai 53 de ani, a predat Neurochirurgie la Facultatea de Medicină din Bucureşti.
Alături de mentorul său, Dumitru Bagdasar, Constantin Arseni a pus bazele neurochirurgiei româneşti. Fascinaţia pentru chirurgia creierului i-a apărut după ce a văzut o operaţie realizată de Dumitru Bagdasar la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. Avea doar 23 de ani când îi devine discipol şi începe să lucreze cu el în Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Central de Boli Nervoase şi Endocrinologie. În paralel a continuat să studieze şi neurologia patologică, devenind şi lector universitar la această catedră.
După moartea lui Dumitru Bagdasar, la numai 34 de ani, Constantin Arseni a devenit manager al Secţiei de Neurochirurgie al aceluiaşi spital în care şi-a început activitatea în domeniu. A reuşit să o extindă la o capacitate de 80 de paturi, apoi la 220. În 1975 a decis să redenumească clinica în Spitalul Clinic de Neurochirurgie Prof. Dr. Dumitru Bagdasar şi, cu o capacitate de 650 de paturi, acesta devenea cel mai mare spital de neurochirurgie din toată Europa. Întreaga activitate din sala de operaţie, de manager şi de cercetare a lui Constantin Arseni a dus la dezvoltarea şcolii de neurochirurgie modernă în România, iar efortul depus în întreaga carieră i-a fost recunoscut şi prin redenumirea Clinicii de Neurochirurgie, în 2002, în Spitalul Bagdasar-Arseni.
Alexandru Ciurea a moştenit pasiunea pentru medicină din familie şi, în ciuda faptului că în tinereţe a crezut că neurochirurgia nu este drumul lui, a ajuns unul dintre cei mai renumiţi medici din acest domeniu. Peste 23.000 de operaţii pe creier a efectuat doctorul Ciurea, iar jumătate dintre pacienţii săi au fost copii.
Este fondatorul şi coordonatorul Departamentului de Cercetare în Neuroştiinţe al Spitalului Clinic Bagdasar Arseni, fiind participant activ în 20 de proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale. A fost şef al secţiei I de Neurochirurgie al aceluiaşi spital şi profesor universitar la Universitatea de Medicină din Bucureşti, preşedintele Societăţii de Neurochirurgie din România timp de 8 ani.
Născut în 1933 în Darabani, județul Botoşani, Leon Dănăilă a plecat la Iaşi ca să urmeze Facultatea de Medicină. După 3 ani petrecuţi ca medic tot în zona Moldovei, Leon Dănăilă a dat concurs şi a ajuns medic secundar neurochirurg la Spitalul Gheorghe Marinescu din capitală. În timp ce dădea şi trecea examene grele pentru titlurile de medic specialist, doctor în medicină şi multe altele, doctorul Dănăilă absolvea şi cursurile Facultăţii de Filosofie-Psihologie.
Autor a 54 de cărţi şi atlase de specialitate, Leon Dănăilă deţine şi 18 brevete de inventator şi 10 brevete de inovator, a urmat specializări la New York, Paris, Bruxelles şi în multe alte centre universitare de prestigiu. A efectuat peste 40.200 de operaţii şi a reuşit să scadă mortalitatea operatorie la intervenţii de mare risc de la procente de 49-51% la sub 4%. El este cel care a introdus în sălile de operaţie din România microscopul operator şi laserul.
A construit fără aportul statului 16 camere de spital şi o sală de chirurgie dotată în totalitate, reuşind în acest fel să dubleze, în unele cazuri chiar să tripleze capacitatea zilnică de intervenţii în Clinica II Neurochirurgie din cadrul Spitalului Gheorghe Marinescu.
Mircea Iacob a fost medic militar şi întemeietorul neurochirurgiei militare româneşti. După ce a absolvit Facultatea de Medicină din capitală, a ajuns intern la Serviciul 2 de Chirurgie al Spitalului Militar, locul în care a învăţat meserie de la un chirurg şi clinician renumit, Col. Dr. Petre Costescu. Abia după 5 ani de muncă începe cursuri de perfecţionare în domeniul neurochirurgiei sub îndrumarea celebrului Constantin Arseni.
După specializare a început să preia, la Spitalul Militar, cazurile de traumatologie cranio-cerebrală şi vertebro-medulară, hernii de disc, cranioplastii.
În 1964 devine bursier al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi pleacă la Paris, pentru un curs de specializare în neurochirurgie funcţională. Cu economiile făcute din banii de bursă cumpără tot instrumentarul necesar pentru o nouă specializare – neurochirurgia stereotactică pe care, după întoarcerea în ţară, o practică benevol în Clinica de Neurochirurgie şi apoi o aduce şi în Spitalul Militar Central.
Sofia Ionescu Ogrezeanu a fost prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei. Plecată din Fălticeni, tânăra ajunge în ultimul an de liceu în Bucureşti şi urmează, apoi, Facultatea de Medicină. A făcut un prim stagiu de pregătire în oftalmologie, apoi a trecut la o circă rurală, din apropiere de Fălticeni. La 23 de ani începe un stagiu la Serviciul de Neurochirurgie al Spitalului nr. 9, din capitală şi devine parte din aşa-numita „echipă de aur” condusă de Dumitru Bagdasar, părintele neurochirurgiei româneşti.
Punctul major în definirea carierei ei a fost o întâmplare din cel de-al Doilea Război Mondial. Erau prea mulţi răniţi şi prea puţini medici. Un copil a fost adus la spital în stare critică. Trebuia operat de urgenţă, dar nu era nimeni liber care să îl poată prelua. În acel moment Sofia Ionescu-Ogrezeanu, încă studentă, s-a oferit să-l opereze şi i-a salvat viaţa. Atunci şi-a dat seama că neurochirurgia este drumul pe care trebuie să îl urmeze, nicidecum medicina internă în provincie, aşa cum îşi imaginase ea că îi va fi viaţa.
