Într-un cadru natural de la Dragomirna s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Cupei Miraj Star la tenis de câmp, o competiție care face parte din circuitul național Sportya.
Turneul s-a disputat în moderna bază sportivă Miraj Star. Locația este una cu adevărat selectă, beneficiind de două terenuri de zgură moderne și de facilități de ultimă generație, fiind situată în spatele Mănăstirii Dragormirna, chiar sub pădure.
Acestea fiind condițiile, nu este de mirare că un număr important de jucători, peste 70, proveniți din județele Suceava, Botoșani și Iași, au onorat întrecerea, potrivit monitorulsv.ro.
Pentru o triere echilibrată a participanților, turneul a fost structurat de către organizatori pe patru niveluri de valoare. Astfel, tabloul de concurs de la nivelul 4 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce nivelurile 5, 6 și 7 s-au adresat practicanților acestui sport din ce în ce mai avansați. Competiția a avut în program și un concurs de dublu, de nivelul 6.
Iată cum se prezintă tabloul laureaților al Cupei Miraj Star:
Nivelul 4 Simplu
Nivelul 5 Simplu
Nivelul 6 Simplu
Nivelul 7 Simplu
Nivelul 6 Dublu
(Foto: Pixabay)
Trei tineri REȚINUȚI de polițiști după ce au dat o spargere la un magazin din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Turneu de tenis la Suceava cu peste 70 de participanți, inclusiv din Botoșani: CINE sunt laureații
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Expoziția personală „Timpuri în Colaj”: Artista propune un dress code black and white
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Trucuri pentru a păstra prospețimea aerului în spațiul tău interior
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024