Rumoare marţi după-amiază la Dorohoi cu deputatul Florin Ţurcanu şi şefa acestuia de cabinet, Roxana Marandiuc. Cei doi au sosit în jurul orei 17:00 la Primăria din al doilea municipiu al judeţului, unde parlamentarul a motivat că îl caută pe viceprimarul liberal Sorin Clim. Acestuia i s-a spus că respectivul se află în cabinetul primarului, la o şedinţă cu premierul Emil Boc. Cînd au auzit, atît Ţurcanu, cît şi Marandiuc au intrat în sală, lucru care a stîrnit nemulţumirea şi mirarea celor prezenţi, în condiţiile în care SSP-iştii blocaseră accesul în cabinet pentru o mulţime de alte persoane.
Cu Lexus-ul printre un secretar de stat şi pompierul şef al ţării
Cei doi au asistat la întreaga şedinţă, care pentru mulţi alţi oameni a fost una cu uşile închise şi s-au ţinut apoi scai de Boc. Cu maşina de teren Lexus, aceştia au intrat în coloana oficială a primului ministru în care, printre alţii, se mai aflau secretarul de stat Dan Cîrlan de la Ministerul Mediului şi şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Vladimir Secară. Ei au staţionat acolo unde a oprit şi Emil Boc, adică într-un cartier din Dorohoi afectat de inundaţii şi în satul Pădureni, şi au ieşit din coloană abia după ce primul ministru şi-a luat rămas bun de la şefii judeţului şi a plecat spre Iaşi.
Veşti bune pentru fermieri: Cine are cultura afectată de secetă în proporție de 50% scapă de datorii
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Un nou COD GALBEN de ploi emis pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Amenzi, interdicții și anchetă după meciul Dinamo-FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
CE se întâmplă cu ratele românilor de la 1 octombrie: Câți bani vor plăti cei care au credite în lei
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024