Un microbuz cu zece călători a derapat și s-a răsturnat în șanț.
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, luni dimineață, 30 septembrie 2024, în localitatea Drăgoiești, judeţul Suceava, în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz.
„Un microbuz cu zece persoane a ieșit in afara pârții carosabile, pe raza localității Drăgoiești. Din cauza numărului ridicat de persoane implicate, pentru o gestionare optimă a misiunii, la nivelul judeţului Suceava, a fost pus în aplicare Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Astfel, la fața locului au intervenit gradual o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD (inclusiv Terapia Intensivă Mobilă) și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean SAJ.
Nu au fost persoane încarcerate, iar echipajele i-au evaluat medical pe toţi cei implicaţi în accident. După evaluare, doar trei persoane, conştiente şi cooperante, au necesitat îngrijiri medicale.
Toate cele trei persoane, cu diferite traumatisme, dar conștiente și cooperante au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Suceava.
Un jucător de la FC Botoșani a fost convocat la echipa națională a României Under 17
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
S-au rezolvat toate problemele la RAR: L-au angajat pe chatboxul RAReș
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Remiza nesperată a FC-ului a lăsat urme adânci pe stadion: Goluri în poartă, goluri și în tribune
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024