Un italian stabilit în Botoșani a decedat sâmbătă la o piscină.
Sâmbătă , la ora 13:58, lucrătorii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un echipaj din cadrul SAJ Suceava, despre faptul că la o piscină de pe raza localității Cacica a decedat un bărbat.
Din primele verificări efectuate s-a stabilit că defunctul este cetățean italian, de 52 ani, care locuiește de aproximativ 6 ani în municipiul Dorohoi, judetul Botoșani împreună cu concubina sa.
Din discuțiile purtate a reieșit că în jurul orei 12:30, concubinul său, s-a deplasat la barul din incinta complexului pentru a-și pune telefonul mobil la încărcat, însă în momentul în care a dorit să se întoarcă spre șezlong a observat că acesta s-a prăbușit la pământ.
Au fost efectuate manevre de resuscitare timp de aproximativ 45 de minute, dar echipajul de ambulanță sosit la fața locului a constatat decesul, diagnosticul preliminar fiind ,,stop cardio-respirator”.
Concubina defunctului a relatat că acesta era cunoscut cu probleme cardiace, scrie stiridinbucovina. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului orășenesc Gura Humorului, urmând să fie efectuată autopsia medico-legală.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de ucidere din culpă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Peste o sută de kilograme de pește confiscate de polițiști: Bărbat prins cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân în continuare FĂRĂ apă: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșani, județul cu cei mai puțini angajați din Moldova: Este al treilea pol al sărăciei în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Șofer oprit pe bulevard și lăsat FĂRĂ permis : Comportamentul l-a dat de gol
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024