Autoritățile au continuat controalele la terasele din Botoșani și în cursul serii trecute.
La data de 11 iulie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului, politiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botosani, au desfășurat, în sistem integrat, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Biroului Județean de Poliție Transporturi, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, terase si zone de agrement.
Totodată au fost efectuate verificări și în trafic, fiind vizate transportul local, național și internațional, de persoane.
Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomadări privind igiena personală, ținând cont de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2.
Sunt verificate, în principal, felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.
Astfel, în data de 11 iulie 2020., peste 170 de forte au fost angrenate in verificarea a peste 155 de societăți comerciale.
Au fost aplicate 123 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind suma de 60.000 de lei.
21 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală .
Acțiunile de acest gen vor fi desfășurate în continuare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Încălcările din trafic: Locurile unde șoferii sunt surprinși și Poliția e pe fază!
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Bărbat din Teleorman prins BEATla volan pe un drum din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024