Proiectul "Matchday experience" cuprinde o serie de reportaje speciale pe arenele Ligii 1, cu focus pe experiența suporterului în zi de meci.
Stadionul Municipal Botoșani. Reporterii Gazetei Sporturilor au analizat la fața locului tot ceea ce contribuie la satisfacția sau, din contră, la dezamăgirea unui fan, dincolo de rezultatul efectiv al partidei respective: de la facilitățile stadionului la prețuri, de la confort și curățenie la felul în care clubul interacționează cu el pe arenă și în jurul acesteia.
S-a acordat câte o notă de la 1 la 10 fiecărui capitol, iar media finală a fiecărui stadion arată, practic, cât de mult își respectă un club spectatorii.
1. Confort – NOTA 7
Accesibilitate: Situată pe Calea Națională, la un kilometru de zona de centru a Botoșaniului, arena e accesibilă fanilor. Sunt mijloace de transport în comun care ajung la arenă, iar distanțele cu mașinile personale nu sunt deloc lungi. În schimb, în vecinătatea arenei se află multe blocuri de locuințe. NOTA: 8
Locurile de parcare: Din acest punct de vedere arena nu stă deloc rău. Există o parcare improvizată în spatele tribunei oficiale. Un spațiu neasfaltat, în care încap 60-70 de mașini. Și în dreptul tribunei a II-a se află câteva locuri de parcare, dar și peluza dinspre bulevardul Mihai Eminescu. În plus, mulți dintre fani își lasă mașinile pe marginea drumului. Dat fiind faptul că arena se află în oraș, vorbim și despre un stadion vechi, locurile de parcare sunt destul de generoase. Mai mult, în interiorul stadionului sunt amenajate inclusiv parcări pentru biciclete. NOTA: 9
Stadionul e vechi, din perioada comunistă, așadar locurile acoperite sunt foarte puține. Sunt câteva în zona tribunei I, dar și în zona tribunei a II-a, unde sunt lojele, zona VIP a stadionului. Oricum, destul de puține. NOTA: 3
Confortul este la nivel mediu. Arena este veche, în stilul celor construite înainte de anii '90, cu scaune de plastic, albastre și roșii. Vizibilitatea nu este obturată, însă sunt zone care se află destul de departe de suprafața de joc, așadar vizibilitatea nu e ideală. Scările din tribune sunt degradate, în anumite locuri pot reprezenta un pericol pentru suporteri. NOTA: 8
Arena are o fostă pistă de atletism, acum o zonă doar de tartan, neutilizată. În plus, între tribune și gardul ce înconjoară suprafața de joc mai este o zonă de bitum, ce face accesul spre tribune. Distanța dintre suprafața de joc și tribune nu este foarte mare, însă în zona peluzelor devine deranjantă. NOTA: 6
Accesul pentru persoanele cu handicap este ușor, iar acestea sunt așezate după gard, în apropierea băncilor de rezerve. Vizibilitatea este foarte bună. Există chiar și toalete speciale pentru persoanele cu dizabilități. NOTA: 10
La capitolul igienă, arena din Botoșani nu stă foarte bine. Suporterii își acoperă de cele mai multe ori scaunele cu cartoane sau pernuțe luate de acasă. Toaletele sunt vechi, pline de rugină, iar mirosul nu e deloc unul suportabil. În plus, de multe ori și cei ce vând mâncare sau băutură lasă în urmă multă mizerie, în ciuda unor pubele aduse chiar în zona tribunelor. NOTA: 5
2.Ticketing - NOTA 9
Fanii dispun de mai multe modalități de a-și cumpăra bilete la partidele de pe teren propriu. O pot face online, de pe site-ul oficial al clubului, unul nou, actualizat, bine structurat. De asemenea, biletele sunt disponibile și prin rețeaua bilete.ro, însă o pot face și de la casa de bilete de la stadion.
Prețurile diferă în funcție de adversar. Pentru meciurile împotriva echipelor mici, prețurile sunt între 10 și 30 de lei, în timp ce la un meci cu FCSB spre exemplu, cel mai ieftin bilet costă 40 de lei la peluze, în timp ce la tribune prețurile sunt de 50 și 70 de lei. Un tichet la lojă la acest meci a costat 250 de lei.
FC Botoșani a scos la vânzare și abonamente în acest sezon.
Designul biletelor e simplu, cartonat, precum al celor din rețeaua bilete.ro.
3. Program de meci - NOTA ZERO
Clubul nu editează un program de meci în format fizic.
Material complet pe gsp.ro...
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024