În cadrul unei conferințe de presă, președintele Organizației Municipale PNL, Sînziana Secrieru, a dat asigurări că toate proiectele în beneficiul botoșănenilor vor fi votate.
O discuție în acest sens a avut loc deja la partid cu viitorii consilieri locali.
Sînziana Secrieru, președinte Organizația Municipală PNL
„Au fost mai multe discuții cu colegii mei în care am spus că tot ceea ce înseamnă proiecte, indiferent de partidul din care vin, atât timp cât ele sunt în regulă pentru cetățeni, să fie votate. Atunci când va fi un «NU» trebuie justificat obligatoriu.
De asemenea, președinta organizației municipale a declarat că se va întâlni cu primarul Cosmin Andrei pentru a avea o colaborare spre binele cetățenilor.
Sînziana Secrieru, președinte Organizația Municipală PNL
„Voi solicita o întâlnire cu dl primar în care să încercăm să ne cunoaștem împreună și să stabilim și să avem o colaborare pentru binele cetățenilor. Dacă vom ține în continuare aceste războaie, vor suferi doar oamenii. Partidele politice vor merge mai departe, se mai schimbă, dar orașul va rămâne în aceeași stare. Eu vă garantez că nu vor fi refuzuri nejustificate.”
PNL Botoșani va avea 7 consilieri la „Municipiu”. Este vorba despre Andrei Amos, Mirabela Dumitriu, Eduard Telișcă, Adrian Valentin Lupu, Relu Chiriac, Iulian Bauer și Daniela Fetcu.
A comandat un cheeseburger cu carne de la Botoșani: Ciolacu a devenit viral la un fast-food – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
Localități din Botoșani sub COD GALBEN în această dimineață
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
MINUNE la un incendiu în Botoșani, pompierii: Am fost martorii unui lucru greu de explicat
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
Elevii a două licee din Botoșani, în discuții cu polițiștii pe tema traficului de persoane
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024