După subprefectul Daniela Beclea, preşedintele Consiliului Judeţean a fost al doilea oficial căruia i s-a dat cuvântul la festivitatea dedicată Zilei Drapelului Naţional, care a avut loc luni la amiază în Piaţa Tricolorului.
Costică Macaleţi şi-a citit discursul de pe tricolor în sensul propriu al cuvântului, adică l-a avut scris pe nişte cartonaşe colorate în roşu, galben şi albastru.
Şeful CJ Botoşani a plecat în alocuţiunea sa de la anul revoluționar 1848, despre care a arătat că a contribuit esențial la dezvoltarea conștiinței naționale, în acea perioadă fiind adoptat pentru prima dată Tricolorul ca simbol al națiunii.
“Drapelul a însoțit poporul român în toate momentele istorice, de la Unirea Principatelor până în prezent și reprezintă simbolul apartenenței la valorile spirituale românești. Identitatea națiunii și a statului unitar român sunt evidențiate prin Tricolor. Ziua de 26 iunie trezeşte în fiecare dintre noi un sentiment de bucurie, mândrie și devotament față de patrie și unitate naţională și ne oferă posibilitatea de a aduce un omagiu celor care au apărat Tricolorul cu onoare, luptând pentru libertate și dreptate, plătind cu prețul vieții acest act de mare eroism”,
Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.
Acesta a menţionat că Drapelul Național strânge în culorile sale sângele eroilor, soarele care le-a călăuzit pașii pe câmpul de luptă, precum și aerul libertății.
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024