Guvernul României a decis cum vor recupera bugetarii ziua libere acordată la finele lunii aprilie, pentru a lega intervalul 29 aprilie de 1 Mai.
Conform unei decizii a Guvernului, bugetarii vor avea liber și pe data de 30 aprilie, iar ziua va fi recuperată prin efectuarea de ore suplimentare până la data de 31 mai.
"Guvernul a stabilit săptămâna trecută ca bugetarii să beneficieze de o zi liberă în data de 30 aprilie 2019, astfel încât să se creeze o punte între zilele libere acordate cu ocazia Paștelui și Ziua Muncii.
De aceea, salariații de la stat vor avea, la sfârșit de aprilie, aproape o săptămână liberă. Măsura este cuprinsă într-un proiect de hotărâre ce a fost adoptat de Guvern și care mai are nevoie, pentru a se aplica, doar de publicarea în Monitorul Oficial.
În acest an, în perioada cuprinsă între 26 și 29 aprilie 2019, angajații, fie aceștia lucrători la stat sau în mediul privat, vor beneficia de timp liber. În plus, la două zile după încheierea acestei minivacanțe este și 1 mai (Ziua muncii), zi în care, de asemenea, nu se lucrează. Astfel, ziua liberă din 30 aprilie va permite bugetarilor să se bucure de șase zile libere consecutive", conform ştiri pe surse
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024