Imobilul din strada Miorița, în care a funcționat mai mulți ani Centrul de Plasament Sfântul Stelian, a fost scos la vânzare. Clădirea este inclusă pe lista monumentelor istorice și se învecinează cu Teatrul Vasilache și Casa Muzeu Ștefan Luchian.
Casa este racordată la toate utilitățile din acea zonă a urbei (gaz, electricitate, apă, canalizare), se află în apropierea unor stații de tramvai și maxi-taxi și are paza asigurată.
Acesta dispune de nici mai mult, nici mai puțin de 30 de camere și zece băi, ceea ce poate deschide perspectiva amenajării inclusiv a unui hotel.
Managerul agenției imobiliare ”Lider Home”, care o vinde în regim de exclusivitate, crede însă că imobilul se pretează și pentru o clinică medicală, un azil de bătrâni, o școală ori grădiniță sau un cazinou.
”Casa necesită investiții, dar constituie o investiție imobiliară excelentă cu un potențial de valorificare ridicat. Zona este liniștită, este împrejmuită parțial cu gard de fier forjat, fundația este forte solidă. Casa este construită din cărămidă, are ziduri groase de 80 cm, solide. Este acoperită cu tablă, are sobe vechi de teracotă și tâmplărie de lemn, dar care trebuie înlocuită, dușumele de lemn, care pot fi valorificat la renovare”,
Gabriela Ciobanu, manager agenția imobiliară ”Lider Home”.
Este intabulat și se poate vinde imediat, cei interesați putând suna la 0742.112.039 ori 0231.516.666 sau se pot deplasa la sediul agenției imobiliare ”Lider Home” situat în Calea Națională, vis-a-vis de Complexul Romarta
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024