Un student din anul I a murit cu câteva minute înainte de începerea examenului.
Pandemia de coronavirus a schimbat radical viețile tuturor, de la regulile impuse de autorități pentru prevenirea infecției, la trecerea cursurilor universitare și preuniversitare în mediul online, perturbând viețile elevilor și studenților.
Zilele trecute, un tânăr a murit chiar înainte de a susține examenul. Este vorba despre un băiat de 19 ani, student la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
„Pe data de 18 ianuarie, în jurul orei 13:00, o autospecială și un medic au intervenit pentru a salva un tânăr de 19 ani din Cluj-Napoca, care a intrat în stop cardio-respirator. Cu toate că au fost efectuate manevrele de resuscitare, tânărul nu a putut fi salvat”, a declarat reprezentantul ISU Cluj.
Studentul se pare că ar fi avut anumite probleme cardiace și a făcut infarct înaintea examenului.
Tânărul se pregătea să susțină un examen la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării în momentul în care s-a petrecut tragedia. Studentul ar fi intrat în apel cu restul colegilor, dar nu a mai răspuns la semnalele profesorului, scrie Monitorul de Cluj.
După scurt timp, părinții au anunțat conducerea facultății că băiatul a făcut infarct și a murit.
Colegii băiatului - unii dintre ei din Botoșani - au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare.
Însă numeroase mesaje au venit din parte părinților, cei care știu cel mai bine prin ce trec copiii lor în această perioadă de pandemie, în care studenții nu doar fac orele în sistem online, de acasă, dar susțin și examenele din fața computerelor.
Părinții care au la rândul lor copii studenți au fost cutremurați de vestea morții tânărului din Cluj, chiar înainte de a susține un examen. O reacție a venit din partea Nicoletei Bogoș, fondatoarea „Licuricii Fericiţi”.
„Foarte rar mi s-a întâmplat să-mi înghețe inima și să mă cutremur. Te cuprinde o paralizie soră cu moartea sau, cel puțin, așa ne închipuim că simțim. O singură dată am mai trecut prin asta, când a murit tata.
Ieri, fiica mea care este o studentă minunată, dedicată și, având în vedere facultatea grea pe care o urmează, eforturile ei, asemenea eforturilor altor mii de studenți, au fost aproape supraomenești pentru a participa, ultima jumătate de semestru, la toate cursurile, seminariile, laboratoarele, pentru a-și face toate temele, proiectele, lucrările practice.
(...) Examen, la o disciplină pe care o studiază doar în primul semestru al anului I, fără să găsească vreo legătură cu ceea ce va trebui să știe a face în profesia grea ce și-a ales-o. Examen la o disciplină la care toate cursurile, seminariile, laboratoarele au fost un stres major, fără limite. Fără suport de curs!!! Alimentat aproape diabolic de titularul cursului.
(...) N-am putut să dorm, frunzăresc FB, primul articol pe care îmi cad ochii: „Student în anul I la UBB, infarct înaintea unui examen online. Nu s-a putut conecta! Condoleanțe!” Am căutat știrea în toate sursele posibile, sperând să fie un fake news… Dar nu a fost!
Și inima mi-a înghețat, cu gândul la Bia (fiica dânsei - n.red.), la fragilitatea sufletului și psihicului său în condiții de stres major, la Florin, la ei toți... chiar dacă era vorba despre un student al unui alt centru universitar. L-am simțit ca fiind copilul meu! Și inima mi-a înghețat...
(...) Aceasta nu mai e școală, aceasta nu mai este viață. Creștem generații înspăimântate, fragile fizic și psihic și cu sufletul ferfeniță! Pentru că așa am moștenit unii dintre noi, de la alții... Odihnește-te în pace, copil îngropat de locul unde te-ai dus să-ți împlinești visurile! Nu-mi pot imagina durerea părinților tăi! Eu încă am inima împietrită!”, a scris pe pagina sa de Facebook Nicoleta Bogoș.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Declarația zilei 31 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 31, 2024
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
„Căutând armonia” într-o expoziție de pictură la Galeriile de Artă: Intrarea este liberă
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024