O iniţiativă botoşăneană de promovare a regiunii Nord Est România.
Cu ocazia Zilei Europei, Centrul Europe Direct Botoşani organizează manifestarea „Expo Foto – Europa în regiunea mea – Nord Est România”, o serie de vernisaje fotografice care au loc simultan în principalele oraşe ale Moldovei.
Evenimentul se desfăşoară cu susţinerea Primăriei Botoșani, iar, la nivel regional, beneficiază de o fructuoasă şi inedită colaborare cu Focus Club Foto Botoşani, Foto Club Neamţ, Clubul Fotografilor Iași, APF Asociaţia Pasionaţilor de Fotografie - Bacău, Clubul Fotografilor Suceveni.
Pe data de 9 mai se va da startul manifestării, cu inaugurarea expoziţiilor la Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamț şi Suceava: fiecare expoziţie are loc într-un cadru sugestiv, cu accent pe caracteristicile teritoriale.
Vor fi prezentate opere fotografice distribuite pe trei coordonate tematice principale:
- Imagini cu obiective de interes regional realizate cu fonduri europene din Moldova românească în cele cinci judeţe implicate în proiect
- Fotografii spectaculoase cu elemente de patrimoniu şi de interes naţional din aceeaşi zonă
- Instantanee realizate în stilul reportajelor jurnalistice având în centru aspecte de vulnerabilitate socială, geografică, economică ale regiunii
Expoziţia va fi urmată, în ultima săptămână a lunii iulie, de o dezbatere pe temele prezentate, la care sunt invitaţi să participe exponenţi ai administraţiilor locale, ai organizaţiilor civice din teritoriu, jurnalişti, studenţi şi membri ai societăţii civile.
O ultimă etapă a iniţiativei va fi una editorială: e vorba de lansarea unui album foto şi a unei publicaţii cu povestiri ale bloggerilor şi jurnaliştilor amatori pe temele abordate în cadrul expoziţiei şi dezbaterii.
„Cred că este prima iniţiativă a unei expoziţii fotografice la nivel regional cu asemenea tematică. Mesajul pe care dorim să-l transmitem este că, în regiunea noastră, care se confruntă cu dificultăţi economice şi de dezvoltare, există un patrimoniu bogat, care merită să fie cunoscut la nivel european. Avem o tradiţie consolidată de a face monumente interesante şi trainice, cum sunt clădirile de patrimoniu: castele, biserici, mănăstiri sau zone cu enorm potenţial turistic, cum ar fi Rezervaţia de zimbri. Această tradiţie a fost actualizată şi prin realizarea unor frumoase investiții de interes regional și național, cu fonduri europene, cum ar fi modernizarea aeroportul internaţional de la Iaşi. În sfârşit, prin expoziţia noastră dăm şi un semnal de alarmă: există zone care necesită sprijin şi o dezvoltare sustenabilă pentru reducerea decalajelor faţă de celelalte regiuni din România şi Europa. Oraşele care participă au potenţial de adevărate „capitale”ale regiunii: Iaşi – capitală IT şi pol universitar, Suceava capitală istorică şi leagăn al tradiţiilor, Neamţ – capitală turistică şi un pol de excelenţă în administrarea fondurilor, Bacău o capitală tehnologică în devenire şi Botoşani, capitală culturală incontestabilă” – a declarat Radu Căjvăneanu, coordonator Europe Direct Botoşani.
Expun artiştii fotografi: Adrian MĂCINCĂ (Bacău), Burlacu LUSH (Botoşani), Cătălin POENARU (Botoşani), Cătălin URDOI – (Rădăuţi – Suceava), Constantin CIOFU (Iaşi), Florin ANDREI (Botoşani), Ionuţ ŞTEFĂNESCU (Piatra Neamţ), Maricel BADIU (Bacău), Marius CORDUNEANU (Botoşani), Mihaela OPRIŞAN (Suceava), Patricia CALINCIUC (Botoşani), Vasly ART (Rădăuţi – Suceava).
Tematici: Proiectul de reabilitare a Muzeului Bucovina Suceava, Parcul Natural Vânători – Neamț, Dezvoltarea și modernizarea aeroportului Internațional Iași, Reabilitarea, modernizarea parcurilor si a spatiilor verzi, reabilitarea si modernizarea iluminatului ornamental din municipiul Botoșani.
Programul vernisajelor:
Iaşi
Locaţia: Şcoala „Ion Creangă” din Iaşi, vernisaj: miercuri, 9 mai 2018, ora 10:00
Botoşani
Locaţia: Prefectura Botoșani, vernisaj: miercuri, 9 mai 2018, ora 10:00
Neamţ
Locația: Palatul Copiilor din Piatra Neamț, vernisaj: miercuri, 9 mai, ora 18:00
Bacău
Locaţia: Sediul Asociaţiei Pasionaţilor de Fotografie Bacău, Calea Mărăşeşti Numărul 5, vernisaj: miercuri, 9 mai, ora 18:00
Suceava
Locaţia: Cetatea de Scaun a Sucevei, vernisaj: miercuri, 9 mai, ora 14:00
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Mașină proiectată direct în gardul unei case: Șoferul era BĂUT - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
O adolescentă din Botoșani în semifinale la „Norvegienii au talent” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Expoziție de pictură la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024