Într-un judeţ eminamente agricol, zeci de elevi din Botoşani se familiarizează cu munca pământului la mii de kilometri depărtare de casă. Şi culmea, provin tocmai din localitatea de unde a plecat Răscoala Ţărănească de la 1907.
Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi, care are şi clase de şcoală profesională, a accesat în cadrul programului „Erasmus +” proiectul „Stagii de practică în spaţiul european – oportunitate de dezvoltare socio-profesională şi personală”.
Demarat în luna octombrie a anului trecut, proiectul se află în plină desfăşurare şi a presupus deja deplasarea a 42 de elevi în Barcelos, o localitate din Portugalia aflată în apropiere de Porto şi a altora nouă la Bosa, în Sardegna, Italia.
În Peninsula Iberică elevii s-au specializat în ecologie, protecţia mediului, monitorizarea factorilor de mediu şi combaterea poluării. O parte au fost distribuiţi la compartimentele de protecţie a mediului de la două primării , unde s-au familiarizat cu monitorizarea factorilor de poluare a apei, solului, aerului. Au făcut practică inclusiv la un centru de combatere a poluării solului şi au mers la curăţat un râu, alături de pompieri.
„Au văzut modul de lucru, cum se poate păstra un oraş curat. Acolo se lucrează foarte mult pe comportamentul ambiental, copiii sunt educaţi de mici în acest spirit”,
Augustina Fegher, director general Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”.
Astfel se face că prin mijlocul oraşului trece un râu care nu are o pungă de gunoi şi că din 200 şi ceva de elevi din campus nu aruncă unul o hârtie pe jos.
Alţi elevi au efectuat practica la o fermă de produse bio, „Biocelos”, unde au învăţat întreg procesul tehnologic, de la pregătirea solului, semănat, plantat şi îngrijit cultura la recoltare, pregătirea şi expunerea mărfurilor. Au lucrat la salată, roşii, praz, ceapă, mazăre. Alţii au fost cooptaţi într-o fabrică de prelucrare a lemnului.
„Copiii au fost foarte impresionaţi pentru că li s-a părut munca foarte uşoară în comparaţie cu cea de acasă. Portughezii au rămas impresionaţi de cât de muncitori şi rapizi sunt copiii noştri, le spuneau mereu: «mai calm, mai calm, ce alergaţi aşa?»”
Mihaela Ştefănucă, director adjunct Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”.
În Italia, liceenii de la Flămânzi au lucrat la cultivarea viţei-de-vie, chiar la o unitate a şcolii partenere din proiect, Istituto di Istruzione Superiore „G.A. Pischedda”.
Sosirea lor în Sardinia a fost relatată chiar şi în presa locală, „Nuova Sardegna” titrând: „Al Pischedda arrivano gli alunni romeni”.
Toţi copiii care au mers în cele două ţări au primit certificate Europass. Dincolo de diplome, a rămas însă experienţa trăită în străinătate, care i-a transformat pe majoritatea în alţi elevi.
„Avem copii care şi-au schimbat complet atitudinea după ce au fost plecaţi într-o altă ţară. Avem elevi care au ajuns de la peste 200 de absenţe la nici 20”,
Mihaela Ştefănucă, director adjunct Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”.
Aceasta şi pentru că elevii din prima serie au povestit celorlalţi cât de mult le-a plăcut, astfel că în liceu s-a născut o veritabilă competiţie între ei, fiind foarte mulţi doritori să fie cooptaţi în celelalte delegaţii, care vor cuprinde în total 24 de elevi. Aşa că, în selecţia copiilor se ţine cont de criterii precum situaţia la învăţătură şi lipsa sancţiunilor disciplinare. Totodată, elevii trebuie să depună o scrisoare de intenţie în care să precizeze motivele pentru care doresc să efectueze deplasarea şi să participe la un interviu.
Prezentul proiect este al treilea „Erasmus+” finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de liceul de la Flămânzi.
„Proiectele Erasmus+ au însemnat pentru noi un punct important pe cartea de vizită a liceului nostru. Bineînţeles, toată lumea s-a bucurat de aceste proiecte care sunt bine-venite şi care au izvorât dintr-o necesitate, dintr-o nevoie a şcolii noastre, aceea de oferi tinerilor, elevilor noştri, un cadru adecvat pentru efectuarea stagiilor de practică”,
Augustina Fegher, director general Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”.
Iar toate aceste lucruri se întâmplă în condiţiile în care unitatea de învăţământ din Flămânzi are în dotare, printre altele, cinci tractoare, plug, disc, practic toate utilajele pentru cultivarea mecanizată a cartofului, maşini de plantat legume, aparate de muls şi un incubator de 500 de pui. Îi lipseşte însă unul singur lucru: pământul pe care elevii să facă practică, fiind pierdut în urma unor procese. Astfel, au ajuns să deprindă tainele agriculturii la celălalt capăt al Europei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024
Un tânăr din Iași a dat de probleme la Botoșani: Polițiștii i-au reținut permisul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024