Care este povestea TIR-urilor transformate în unități mobile de Terapie Intensivă care au ajuns în curțile mai multor spitale COVID din țară, inclusiv la Botoșani?
Cumpărate în primele luni ale pandemiei, unele au ajuns rapid la reparat sau au devenit inutilizabile după ce a plouat.
Încă un spital care tratează pacienți COVID-19 - Institutul ”Marius Nasta” din Capitală - a fost la un pas de tragedie, după ce un generator al unității mobile de Terapie Intensivă din curtea spitalului s-a aprins și a scos fum, potrivit unor surse, chiar flacără, potrivit altor surse. Cei 7 pacienți tratați acolo au fost mutați rapid în clădirea spitalului și nu au fost răniți.
TIR-urile au fost cumpărate vara trecută de Inspectoratul pentru Situații de Urgență prin Fundația SMURD, după o campanie de strângere de fonduri în care a fost implicată și Fundația Mereu Aproape. Pentru dotarea lor s-au alocat și bani de la Guvern. Ele au ajuns în curțile câtorva spitale COVID-19 ale căror secții ATI erau pline sau aproape pline.
Autoritățile au preferat TIR-urile dotate cu aparatură ATI în locul spitalelor modulare. Unele TIR-uri s-au stricat și au avut nevoie de reparații la scurt timp după ce au ajuns în țară, scrie Hotnews. TIR-urile au ajuns în mai multe spitale COVID din țară - Timișoara (unde a fost nevoie, la un moment dar, chiar de două TIR-uri, spitalul fiind supra-solicitat), Botoșani, Galați, Ploiești, Pitești sunt doar câteva exemple.
La scurt timp după instalare, TIR-urile ATI de la Timișoara și Botoșani au suferit defecțiuni și au trebuit trimise la reparat.
La Botoșani, TIR-ul ATI a devenit temporar inutilizabil după ce a plouat pe el, apa s-a infiltrat în tavan și a fost necesar ca pacienții să fie mutați. Unitatea mobilă de Terapie Intensivă a fost în cele din urmă reparată de o echipă de tehnicieni din Turcia, veniți special la Botoșani.
"Aceste tiruri nu au capacitatea de a funcționa pe termen lung. Sunt gândite strict pentru calamități - inundații sau un cutremur. Ții pacienții acolo 2-3 zile până îi stabilizezi. Este motivul pentru care nicio țară din lumea asta nu a folosit așa ceva. Toate spitalele din lumea asta, în momentul în care au avut nevoie de paturi suplimentare, au construit spitale modulare", a explicat pentru HotNews.ro Oana Gheorghiu, co-fondatoare a Asociației Dăruiește Viață, care a construit din donații cel mai performant spital modular ATI pentru pacienți COVID din România.
Varianta construirii de spitale modulare, mult mai sigure pentru pacienți, a fost ignorată de autorități, chiar dacă Nelu Tătaru, ministrul Sănătății la acea vreme, declara în vara anului trecut, că orice spital poate obține fonduri europene pentru asta.
Astfel de unități mobile de Terapie Intensivă nu sunt nici pe departe atât de sigure precum un spital modular de ATI, însă statul român a preferat această soluție pentru spitalele COVID-19 unde secțiile interioare de Terapie Intensivă erau deja pline sau aproape pline.
Unele dintre ele s-au stricat la scurt timp după ce au ajuns în țară și au avut nevoie de reparații încă din primele luni.
TIR-urile cumpărate de IGSU sunt utile doar în caz de calamități, precum cutremure sau inundații, dar nu sunt o soluție pe termen lung, motiv pentru care toate spitalele din lume care au nevoie de locuri suplimentare construiesc spitale modulare, a explicat Oana Gheorghiu, co-fondatoare, alături de Carmen Uscatu, a Asociației Dăruiește Viață, care a construit din donații cel mai performant spital modular ATI pentru pacienți COVID din țară, în curtea Spitalului Elias din București.
Este motivul pentru care "nicio țară din lumea asta nu a folosit așa ceva. Toate spitalele din lumea asta, în momentul în care au avut nevoie de paturi suplimentare, au construit spitale modulare. Altfel auzeam că peste tot este plin de camioane", subliniază Oana Gheorghiu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024