Specialiştii spun că laptele folosit este obţinut de la o rasă de oi unicat în Europa, fiind cel mai gras şi totodată cel mai bun pentru făcut brânză.
Reţetele diferă la un cioban la altul, însă laptele face diferenţa faţă de alte zone ale României.
Judeţul Botoşani este renumit pentru preparatele sale din lapte, de la iaurturi şi până la brânzeturi rafinate. Unul dintre cele mai bune preparate din lapte şi o adevărată legendă a judeţului nord-moldav este brânza sărată din laptele oii karakul de Botoşani.
Pe lângă aroma distinctă (mai ales în combinaţia cu friptură şi mămăligă), brânza sărată de Botoşani, spun specialiştii, este şi cea mai sănătoasă.
„Copilul hrănit cu lapte şi brânză de-a noastră de oaie, fie frământată, fie aşa calup, este cel mai sănătos şi cel mai puternic. Are oase şi muşchi de beton”, spune nea Florică, un sătean din zona Viişoara.
Specialiştii de la Staţiunea de Cercetare a ovinelor şi caprinelor de la Popăuţi, judeţul Botoşani, spun că oaia karakul de Botoşani este unicat în Europa şi oaia cu cel mai gras lapte. Este oaia adaptată cel mai bine climei moldave, deloc uşoară din cauza verilor foarte calde şi secetoase, dar şi a iernilor aspre, geroase, relatează Adevărul.
„Laptele de la oaia karakul de Botoşani este cel mai gras. Are proprietăţi deosebite. Anul trecut la trei buletine de analize diferite, pe care le-am recoltat de la laptele oilor karakul am avut între 8.7 şi 8.9 la sută grăsime. Nu am auzit la nicio rasă, la nivel mondial, la specia ovine, să aibă un procent de grăsime atât de mare”, a precizat Ionică Nechifor, director al Staţiunii de Cercetare Popăuţi.
Datorită grăsimii, brânza din laptele de karakul de Botoşani este considerată cea mai bună brânză de oaie din Moldova, ba chiar se bate la locul 1 pe toată România. Cel puţin aşa spun specialiştii de la Botoşani, mai ales despre cea maturată şi sărată.
„Datorită procentului mare de grăsime se face o brânză excelentă. Este acea brânză moldovenească de oaie, care nu cred că are egal. Este foarte bună. Mai ales cea ţinută la putină, la sare, maturată 60 de zile. Este o delicatesă care merge foarte bine cu bucatele noastre tradiţionale, la o masă sănătoasă şi consistentă”, spune Ionică Nechifor.
Totodată, specialiştii spun că este o brânză extrem de sănătoasă.
„Această brânză maturată este deosebit de sănătoasă. Toate bacteriile, tot ce era rău, să zicem, în lapte dispare în timpul maturării şi rezultă o brânză curată, foarte sănătoasă”, explică specialistul botoşănean.
De aceeaşi părere sunt şi ţăranii din Botoşani, majoritatea crescuţi cu brânză de oaie.
„La ţară asta este încă mâncare de bază, brânza sărată de oi. Cu mămăliguţă cel mai bine. Carnea nu este obligatorie, dar dacă o ai îi şi mai delicios. Carne tot de oaie. Bună tare şi sănătoasă, mai ales iarna când îi frig. Eu am fost prin ţară, am lucrat în construcţii. Brânză de oi, ca la noi la Botoşani nicăieri nu este”, spune un sătean din zona Stăuceniului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024