Polițiștii botoșăneni au acordat sprijin la mai multe percheziții realizate în cadrul unui dosar comun cu jandarmii din Franța.
La data de 13 februarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Suceava, Botoșani, Mehedinți, Dolj și Olt au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal instrumentat de jandarmii din Franța, din cadrul Secțiunii de Cercetări din Caen, cu sprijinul Oficiului Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante vizând fapte de furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociație de răufăcători în vederea săvârșirii unei infracțiuni și spălare a banilor.
Autoritățile franceze, prin Tribunalul de Jurisdicţie Interspecializată din Rennes – Franţa au formulat mai multe ordine europene de anchetă, din aceste activități de cooperare, rezultând faptul că membrii grupului organizat, în perioada februarie 2022 - februarie 2024, au săvârșit, în zona de nord-vest a Franței, furturi de catalizatoare auto în dauna a 395 de victime, majoritatea fiind persoane juridice, prejudiciul creat astfel depășind suma de 4.000.000 euro.
Trei dintre membrii grupului, depistați în cursul acestei zilei de 13 februarie 2024, față de care autoritățile judiciare franceze au emis mandate europene de arestare, au fost prezentați Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel Suceava și Craiova care au formulat propuneri de arestare preventivă, în vederea extrădării acestora.
Ulterior, judecătorii Curților de Apel Suceava și Craiova au admis propunerile, dispunând arestarea preventivă a celor trei.
Pe parcursul perchezițiilor domiciliare, la care au participat și 4 anchetatori francezi, au fost identificate 4 autovehicule de lux, ridicate în baza unor ordine de indisponibilizare, precum și sumele de 9.600 euro, 3.400 lei, bijuterii, telefoane mobile, tablete, laptop-uri, medii de stocare de interes în cauză, precum și alte mijloace de probă.
În aceeași cauză, în urmă cu o săptămână, a fost organizată și pe teritoriul Franței o acțiune similară, în cadrul căreia au fost efectuate patru percheziții domiciliare, ocazie cu care au fost depistați alți membri ai grupului organizat, cinci dintre aceștia, cetățeni români implicați în furturile respective, fiind reținuți.
Activitățile de cooperare internațională au fost realizate cu suportul EUROJUST și EUROPOL.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciilor pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și criminaliștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Suceava, Botoșani, Mehedinți, Dolj și Olt.
„Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție”
a transmit DIICOT
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024