Efervescență la vârf de Filială Județeană a Alianței Unite a Românilor (AUR) de la Botoșani.
Ariadna Cîrligeanu poartă negocieri intense în contextul alegerilor locale.
În dimineața zilei de astăzi studenta care coordonează acest partid la Botoșani a părăsit sediul din Centrul Istoric în grabă arătând că este așteptată în teritoriu pentru tot felul de activități.
Ulterior, liderii de la Municipiu au arătat că există mai multe discuții cu primari sau aleși locali care vor să candideze pe listele AUR.
„Dat fiind acum scandalul din PNL, da, sunt propuneri, sunt discuții, de accea și echipa care a plecat adineauri, a plecat la discuții și la negocieri. Din punctul acesta de vedere am fost solicitați și din partea primarilor liberali. Și primari PSD”,
Mihaela Stoiciuc, vicepreședinte AUR
AUR la începuturi miza pe politica cu oameni noi, însă dezideratul a fost treptat abandonat și funcționează sporadic: „Eu personal ca să aduc oameni noi în politică nu pot decât să dau puterea exemplului”, a comentat transformarea Mihaela Stoiciuc.
În cazul primarilor liberali sau social democrați, cei de la AUR susțin că acceptă în echipă pe oricine poate oferi ceva comunității și care are șanse să ridice scorul partidului.
„Dacă comunitatea îi dorește ca primari, dacă comunitatea îi ca primari, dacă comunitatea consideră că ei merită să fie primari, înseamnă că ei au făcut ceva acolo. Dacă noi în comuna respectivă avem candidat, avem organizație, niciodată nu îl vom da deoparte ca să vină altcineva, din alt partid, peste ce am muncit până acum. Niciodată”,
Mihaela Stoiciuc, vicepreședinte AUR
a înființat AUR în județul Botoșani.
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024