Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a transmis un comunicat de presă vis a vis de o campanie derulată la nivel național.
Poliţia Română şi Groupama Asigurări atrag atenţia asupra condiţiilor care favorizează furturile din locuinţe, printr-o nouă campanie de informare intitulată „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”, care se va desfăşura până la finalul acestui an.
Iniţiativa se înscrie în suita de acţiuni derulate în cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Groupama, demarat în 2011, prin care se urmăreşte prevenirea victimizării populaţiei pe zona de infracţiuni contra patrimoniului.
Campania se va adresa deţinătorilor de locuințe la bloc din mediul urban, cu precădere în zonele unde astfel de fapte au fost sesizate într-un număr crescut.
Activităţile circumscrise acestei iniţiative vor viza transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive, precum şi stabilirea unor întâlniri ale poliţiştilor cu beneficiarii acestui proiect.
La nivelul judeţului Botoşani, polițiștii vor distribui 1500 de pliante cu recomandări preventive şi vor expune 100 de afişe la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice. Pe parcursul întâlnirilor polițiștilor cu grupul țintă, vor fi prezentate o serie de măsuri preventive privind protejarea patrimoniului propriu.
De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă la cât mai multe persoane, se vor organiza acţiuni de informare în zone cu aflux mare de cetăţeni.
În cadrul campaniei, a fost realizată o pagină online, respectiv http://www.groupama.ro/prevenireafurturilor/, unde cetăţenii pot găsi numeroase recomandări de prevenire şi sunt invitaţi să participe la concursuri tematice cu premii.
Totodată, cu ocazia acţiunilor desfăşurate, vor fi distribuite pliante şi afişe informativ-preventive atât în punctele de lucru ale Groupama, cât şi în zonele stabilite de Poliţia Română.
Demersul comun Poliţia Română - Groupama Asigurări a fost fundamentat şi de rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii în care se evidenţiază faptul că prevenirea furturilor din locuinţe este un subiect de interes pentru populaţie, aproape 70% dintre cei intervievaţi dorind să primească recomandări sau alte informaţii în acest sens, iar peste jumătate dintre respondenţi au apreciat că activităţile cu caracter preventiv ajută la reducerea numărului de infracţiuni.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
La Botoșani... O familie nu și-a dat seama că acoperișul casei în care locuiește a luat foc
Sergiu Bălășcău
Oct 30, 2024
CLIPUL ZILEI: S-a făcut lumină în spatele fostei băi centrale
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Un eveniment unic – „Calea de la EGO la Sinele tău”
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024