Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani confirmă sesizările din anumite secții de votare din municipiu.
În total au fost șase situații care au ajuns în atenția polițiștilor botoșăneni. În două cazuri s-a reclamat deschiderea sacilor în care sunt buletinele de vot, pentru a fi numărate sau ștampilate.
Totodată, s-a semnalat și prezența unor candidați în secții, în alte două plângeri făcute la Poliție, însă aceștia ar fi fost în interior înainte de ora 14:00, când s-au constituit în mod oficial aceste structuri.
agent șef adjunct Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
„Avem echipe de cercetări constituite în mod special pentru astfel de incidente și au demarat verificările pentru a se vedea exact despre ce este vorba și ce anume s-a încălcat acolo”.
Și, de asemenea, mai sunt cercetate două persoane, una din Albești, iar cealaltă din municipiu, care ar fi continuat propaganda electorală după ce legea nu a mai permis acest lucru.
În aceste situații postările de pe Facebook au fost descoperite chiar de polițiștii care s-au sesizat din oficiu.
Ciobotariu după egalul de infarct cu Buzăul: Eu sunt responsabil de tot ce se întâmplă
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Incendiu violent într-un bloc în zorii zilei, locatarii au fost evacuați de urgență de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Elevii unui liceu din județ discuții despre droguri cu specialiști, jandarmi și polițiști
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Sebastian Dobrincu, săltat de Poliția de Frontieră: Au vrut să-mi facă cazier
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024