Formația antrenată de Eugen Neagoe (57 de ani) a punctat prin Budescu (min. 40), Matricardi (autogol, min. 80) și Isfan (min. 90+1), în timp ce pentru Botoșani au marcat Mouaddib (min. 69), Aldair (min. 74) și Ongenda (min. 89).
Gloria Buzău rămâne pe ultimul loc în campionat, cu 7 puncte obținute, la egalitate cu adversară din această partidă, care este penultima din clasament, pe poziția a 15-a. Imediat după meci, Eugen Neagoe a vorbit despre ratările pe care echipa sa le-a avut, care puteau schimba soarta scorului, dar și despre aducerea la echipă a doi jucători noi, scrie digisport.ro
"Dacă marca Budescu și făceam 2-0, alta era soarta partidei. Un joc spectaculos, ambele echipe și-au dorit să câștige, am avut o posesie mai bună. Când ai ocazii singur portarul nu poți fi mulțumit de rezultat. Băieții merită felicitări.
Am făcut și greșeli, trebuie să le rezolvăm pe parcurs. Nu vreau să-mi caut scuze că nu am avut timp, dar acesta este adevărul. Vor mai veni doi jucători, din care unul deja a ajuns la Buzău.
La 3-2 pentru Botoșani nu mai speram la un rezultat pozitiv, însă am avut noroc cu execuția lui Isfan. Cum ziceam, dacă intram cu 2-0 la pauză, poate alta era situația.",
a declarat Eugen Neagoe la flash-interviu.
Incendiu violent într-un bloc în zorii zilei, locatarii au fost evacuați de urgență de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Elevii unui liceu din județ discuții despre droguri cu specialiști, jandarmi și polițiști
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Sebastian Dobrincu, săltat de Poliția de Frontieră: Au vrut să-mi facă cazier
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024