Marius Croitoru a plecat de la FC Botoșani cu mult regret din partea conducerii clubului botoșănean.
Cornel Șfaițer, președintele echipei fanion a declarat că a rămas în relații bune cu fostul mijlocaș al echipei pe care o patronează, cu toate că nu a reușit să îl întoarcă din drum.
„Este un jucător pe care chiar eu personal l-am dorit, am avut mare încredere în el, s-a văzut aportul lui la echipă, ce am realizat împreună, mă bucur că la timpul respectiv, a fost un transfer bun pentru noi. Chiar dacă nu îl mai avem pe Marius cu noi, a fost un jucător foarte important pentru FC Botoșani. Nu mai există cale de întoarcere, la un moment dat în viața unui om, drumurile se despart, vreau să îi mulțumesc lui Marius, am fost și vom rămâne în relații bune”, a declarat Cornel Șfaițer.
În altă ordine de idei, acesta a confirmat tensiunile din vestiar care se pare că au fost motivul principal pentru care mijlocașul a renunțat să mai evolueze la FC Botoșani.
„Leo nu a vrut să renunțe la serviciile lui, am avut discuții duminică seară, dar Marius nu a vrut să mai continue. Au fost reproșuri, trebuie să recunoaștem, au fost tensiuni din lipsa rezultatelor, au fost discuții între ei, dar în ultima perioadă nu atât de grave. Am crezut că pornim la un nou drum împreună, dar au mai apărut scurtcircuite pe parcurs”, a conchis Cornel Șfaițer.
(C.B.)
Asta da pasiune! Un botoșănean a cheltuit 20.000 de euro ca să restaureze o Dacia din 1970
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
5 soluții moderne de amenajare a casei pentru un confort sporit
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Cum poți calcula și raporta amprenta de carbon a companiei tale?
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024