Un botoşănean care comercializa peşte la colţ de stradă a fost luat la rost de un echiaj de jandarmi.
Cantitatea de 95 de kilograme de peşte a fost ridicată în vederea confiscării de un echipaj de jandarmi, deoarece bărbatul care comercializa peştele pe strada 1 Decembrie din oraşul Săveni nu a putut dovedi provenienţa acestuia şi nu avea dreptul legal de a-l vinde.
Constatarea a avut loc în ultima zi a lunii noiembrie, bărbatul pretinzând că a descoperit peştele abandonat pe malul unui iaz şi s-a gândit că ar fi putut face nişte bani din vânzarea acestuia.
Preţul mic cu care intenţiona să îl vândă, de doar 3 lei per kilogram, poate părea foarte atractiv şi ar fi scăpat destul de repede de peştele depozitat în portbagajul unui autoturism dacă nu ar fi fost observat de oamenii legii. Abandonat sau nu, cert este că peştele era încă viu, acesta fiind motivul pentru care jandarmii l-au ridicat în vederea confiscării şi l-au predat administratorului iazului cu pricina.
Bărbatului i-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transport şi comercializare ilegală a peştelui, dosarul urmând a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni.
"Atragem atenţia asupra posibilului pericol pentru sănătate, generat de cumpărarea unor produse alimentare foarte perisabile de la persoane necunoscute şi neautorizate din punct de vedere sanitar-veterinar." se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
LOCUL din Botoșani de unde mămicile necăjite își pot lua gratis hăinuțe pentru copilași
Oana Sava
Oct 21, 2024
Gabriela Erdic
Oct 21, 2024
Sute de fermieri de la Botoșani și-au primit ajutorul pentru motorină – SUMA plătită de APIA
Oana Sava
Oct 21, 2024
Tineri indieni prinși în timp ce încercau să treacă Prutul – VIDEO
Oana Sava
Oct 21, 2024
Șoferul surprins de elicopterul Poliției a rămas fără permis
Oana Sava
Oct 21, 2024