Și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani au avut loc avansări în grav cu ocazia Zilei Naționale a României.
Cu prilejul Zilei Naţionale a României, patru pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim astfel, la gradul de plutonier adjutant șef Dinu Bîrsan și Vasile Iacob, iar la gradul de plutonier adjutant Florin Marius Jîjie și Ionuț Cătălin Macovei.
Ceremonia de avansare în grad a avut loc astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, în prezenţa colegilor și a prefectului județului, Dan Constantin Șlincu.
Cu această ocazie, inspectorul şef al I.S.U. Botoşani, colonel dr.ing. Mihail Cristian Amarandei, a precizat că înaintarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar căruia i se vede recunoscută şi apreciată munca şi implicarea în acţiunile de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale.
Tot în acest cadru festiv, au fost prezentați și cei 11 absolvenți ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești care s-au alăturat salvatorilor botoșăneni, cărora le dorim mult succes în carieră.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024