În obișnuitul stil românesc, la doar câteva minute trecute de la prima ninsoare au și început să apară probleme în trafic. Și nu pe orice drum, ci chiar pe unul de rang național.
Astfel, în jurul orei 17:30 circulația rutieră s-a blocat deja pe drumul Săveni – Botoșani, mai exact la ieșirea din oraș spre municipiul reședință.
Din câte se pare, un camion ar fi derapat pe dealul din vecinătatea urbei și ar fi ajuns de-a curmezișul șoselei, condiții în care ceilalți participanți la trafic nu mai au pe unde să treacă.
Nu doar mașinile de mare tonaj, ci și autoturismele sunt afectate, mai multe ajungând în șanț.
Unii șoferi de la fața locului relatează că materialul antiderapant, care ar fi trebuit împrăștiat de Secția Drumuri Naționale, este inexistent.
Un utilaj cu lamă a ajuns în zonă pe la 17:45.
Alt blocaj s-a consemnat la Lișna – Suharău, tot din cauza unui camion, care nu ar fi avut cauciucuri de iarnă.
Culmea este că toate aceste lucruri se întâmplă pe 2 decembrie și după ce meteorologii au emis o informare meteo privind începerea ninsorilor, despre care Botoșăneanul a relatat încă de duminică seară.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024