Spitalul va putea fi folosit și ulterior pandemiei, pentru campanii sau caravane medicale în zonele rurale ale Moldovei.
Consiliul Județean Iași, împreună cu administrațiile județene din Neamț, Bacău și Botoșani vor contribui la achiziționarea unității mobile ce va fi amplasată la Lețcani, județul Iași.
Locația propusă este Parcul Industrial TransAgropolis. Potrivit infomoldova.ro, amplasamentul oferă acces facil județelor vecine și beneficiază de dotări necesare precum apă curentă, energie electrică, canalizare, generatoare de curent electric, încălzire și o platformă betonată existentă pe care poate fi amplasat spitalul.
Termenul de livrare este de 15-20 de zile, iar montarea acestuia va dura între cinci și șapte zile. Această unitate mobilă va avea o capacitate de 250 de paturi, săli de operații și saloane de terapie intensivă cu o capacitate de 50-70 de paturi, depozite de materiale și echipamente medicale.
„Vom demara imediat procedurile pentru că nu este timp de pierdut. Fiecare oră contează. Am lansat zilele trecute propunerea și am primit mesaje favorabile din partea ieșenilor, a managerilor de spitale și a cadrelor medicale. Avem susținere și din partea altor consilii județene din Moldova. Așteptăm să se alăture demersului și alte autorități județene și locale dar și reprezentanți ai societății civile. Spitalul va fi ajunge la Iași complet echipat cu tot ceea ce este necesar luptei cu epidemia. În perioada următoare vom asista la o creștere a numărului de pacienți infectați ceea ce va pune în dificultate sistemul sanitar ieșean. De aceea trebuie să luăm urgent măsuri care să ducă la creșterea capacității de testare și tratament a pacienților infectați cu noul coronavirus și a siguranței personalului medical”, a declarat pentru Evenimentul Regional al Moldovei, Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.
Spitalul mobil, a cărui valoare se ridică la suma de 15 milioane de euro, va fi achiziționat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, din bugetele consiliilor județene, acestea având ulterior posibilitatea recuperării banilor, din fondurile europene alocate României de UE, special pentru acțiunile de prevenire și combatere a noului virus.
Acesta va putea fi folosit și ulterior pandemiei, pentru campanii sau caravane medicale în zonele rurale ale Moldovei, pentru orice altă situație de urgență medicală sau va putea fi dat în administrarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024