Pentru prima oară, s-a făcut publică harta cazurilor din România pe judeţe.
Pentru prima dată de la izbucnirea epidemiei, autorităţile au prezentat şi situaţia cazurilor pe judeţe.
Astfel, potrivit hărții prezentată de zf.ro, în Suceava sunt 700 de pacienţi cu coronavirus, urmat de Bucureşti cu 500 de pacienţi. Aproape jumătate dintre pacienţii confirmaţi sunt din cele două zone - Suceava şi Bucureşti.
În total, 267 de persoane au fost declarate vindecate şi externate.
Până acum, 115 persoane diagnosticate cu coronavirus au murit.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt peste 15.400 de persoane, iar alte 114.000 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Autorităţile au prelucrat până acum 28.483 de teste, faţă de 26.600 de teste prelucrate până ieri.
1. Alba 9
2. Arad 110
3. Argeş 10
4. Bacău 19
5. Bihor 39
6. Bistriţa-Năsăud 22
7. Botoşani 40
8. Braşov 117
9. Brăila 11
10. Buzău 12
11. Caraş-Severin 13
12. Călăraşi 17
13. Cluj 105
14. Constanţa 111
15. Covasna 34
16. Dâmboviţa 19
17. Dolj 22
18. Galaţi 82
19. Giurgiu 19
20. Gorj 7
21. Harghita -
22. Hunedoara 100
23. Ialomiţa 37
24. Iaşi 54
25. Ilfov 54
26. Maramureş 39
27. Mehedinţi 10
28. Mureş 38
29. Neamţ 107
30. Olt 8
31. Prahova 27
32. Satu Mare 16
33. Sălaj 6
34. Sibiu 22
35. Suceava 701
36. Teleorman 16
37. Timiş 98
38. Tulcea 6
39. Vaslui 9
40. Vâlcea 7
41. Vrancea 60
42. Mun. Bucureşti 505
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024