Poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi vineri după-amiază de un bărbat că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Gării din municipiul Botoşani, ajuns la intersecţie cu strada Calea Naţională, a fost acroşat de un alt autovehicul, care ulterior şi-a continuat deplasarea
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au depistat autoturismul respectiv pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, acesta fiind condus de un bărbat de 40 de ani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică şi se afla într-o stare vizibilă de ebrietate, s-a încercat testarea alcoolscopică, procedură pe care însă a refuzat-o.
Ulterior, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Unii martori povestesc că șoferul a fost oprit la intersecția de la Romstal – Electroalfa, din Calea Națională și că, inițial, ar fi refuzat să coboare din automobilul Volkswagen Passat în care se afla.
Ar fi fost atât de băut încât abia se ținea pe picioare și nu reușea să sufle în fiolă.
Două echipaje de Poliție au intervenit la fața locului, iar un polițist i-a luat preventiv cheia, nu cumva să se urce la volan din nou.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024