Poliţiştii din Dorohoi, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus vineri în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 47 de ani, respectiv la imobilul unei femei de 42 de ani, ambii din al doilea municipiu al județului.
La locuinţa femeii a fost identificat un bărbat de 34 de ani din comuna Ungureni, principalul bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt la data de 11 februarie.
Bărbatul a fost condus la Poliţie pentru audieri, existând suspiciunea că în noaptea de 10 spre 11 februarie 2019 el a pătruns fără drept în imobilul unui bărbat din municipiul Dorohoi, de unde a sustras suma de 1.500 de euro şi mai multe bijuterii.
Cu ocazia percheziţiei efectuată la locuinţa bărbatului de 47 de ani, au fost identificate şi ridicate conform prevederilor Codului de Procedură Penală mai multe seturi de veselă, despre care existau indicii că sunt cele reclamate ca fiind sustrase în luna decembrie 2018 dintr-o societate comercială din municipiul Dorohoi.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi luarea măsurilor legale.
Faţă de bărbatul de 34 de ani poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani.
Oamenii legii arată că, pe tot parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024