Dacă tot e Ora Pământului, de ce să nu-l murdărim puţin?
În Piaţa Revoluţiei, acolo unde a avut loc manifestarea, cei în jur de 200 de participanţi au lăsat în urmă lampioane arse, hârtii, pungi, pancarte şi alte deşeuri. Aceasta şi fiindcă unii au eşuat în tentativa de a lansa „lanternele veneţiene”, are nu s-au mai înălţat spre cer şi au sfârşit sub bocancii tinerilor care au sărit pe ele ca să stingă focul, fără a se mai obosi însă să le ducă la o pubelă stradală. Iar aceasta s-a întâmplat după ce, spre deosebire de anii precedenţi, când participanţii cântau la chitare sau alte instrumente fără a fi conectate electric, sâmbătă seară o parte a acţiunii s-a desfăşurat pe ritmuri muzicale difuzate de la un CD player pus în priză, în condiţiile în care inclusiv Ministerul Mediului a făcut astăzi un apel de a se scoate aparatele din priză.
Pentru ca tacâmul să fie complet, din elevii de la un club de arte marţiale care au oferit o reprezentaţie au început să sară brichete, care au fost apoi depozitate pe un zid de la
Primăria Botoşani.
La Botoşani ora a intrat la apă, la fel şi un număr de dans
În ciuda titlului clar al manifestării, „
Ora pământului”, acţiunea de la Botoşani a durat doar vreo 40 de minute. Aceasta şi după ce lampioanele albastre au dispărut, rămânând doar cele galbene şi roşii, iar o formaţie de dansatori care trebuia să prezinte un număr, a lăsat baltă
„Earth Hour”. Acţiunea, care a lăsat impresia că a fost organizată doar ca să se bifeze încă o manifestare, a avut parte totuşi de un moment reuşit, oferit de elevii de la atelierul de teatru de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, precum şi de lumânări aprinse din care s-a scris „60+”, chiar dacă la Botoşani a fost un 60-. Oficialităţile au lipsit aproape în totalitate, singurul prezent fiind viceprimarul Cosmin Andrei, care a venit alături de fata sa cea mare.
Ora Pământului se sărbătoreşte în România din 2009, iar la nivel internaţional, din 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment, în oraşul Sydney. Campania reuneşte în prezent peste 6.500 de oraşe din 153 de ţări.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
ACUM: Pământul sărbătorit cu lampioane si karatiști luminoși sub geamul primarului - FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]
VEZI CUM S-A DESFĂŞURAT EARTH HOUR 2013:
Ora pământului a îngheţat cu 800 de lumânări sub fereastra edilului GALERIE FOTO