Un individ în vârstă de 30 de ani, din comuna Pătrăuţi, care se sustrăgea de la executarea a două pedepse cu executare, a fost prins de poliţişti în urma unei acţiuni de încercuire organizate joi dimineaţă și transportat la Penitenciarul din Botoșani.
Poliţiştii aveau informaţii că Ovidiu Avram Solomon se ascunde prin locuinţele rudelor, la Pătrăuţi, astfel că în dimineaţa zilei de 12 aprilie au descins la Pătrăuţi.
Bărbatul avea emise pe numele său două mandate privind executarea unor pedepse, primul din 2 martie, iar al doilea din 11 aprilie 2018.
Având în vedere că aveau de a face cu un individ pe care îl considerau periculos, poliţiştii şi-au luat măsuri sporite pentru a nu-l scăpa din mână pe cel pe care trebuiau să-l prindă, pentru a-l introduce în penitenciar.
La Pătrăuţi, scrie Monitorul de Suceava, au fost mobilizaţi poliţişti de la Secţia Rurală Dărmăneşti, împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică Suceava, dar şi o grupă de „mascaţi” ai Serviciului de Acţiuni Speciale Suceava.
Poliţiştii au organizat o încercuire a perimetrului în care ştiau că se află Solomon. Fugarul a încercat să fugă din casa în care dormea, prin curţile vecinilor, însă a fost prins, imobilizat şi încătuşat.
Ovidiu Avram Solomon a fost condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare, într-un dosar privind infracţiunile de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori din fondul forestier naţional.
Într-un alt dosar, Ovidiu Avram Solomon a fost condamnat la o pedeapsă cumulată de 2 ani şi 2 luni de închisoare, pentru infracţiuni la regimul rutier, săvârşite în stare de recidivă postexecutorie. Este vorba de infracţiunile de conducere fără permis, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
Ovidiu Avram Solomon a fost dus de poliţişti în aceeaşi zi în Penitenciarul Botoşani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024