Poliția din Republica Moldova a descoperit o rachetă căzută în vecinătatea orașului Briceni, în nordul țării, foarte aproape de granița cu Ucraina și România.
Nu au fost raportate victime. Racheta a fost descoperită într-o livadă, printre copaci.
O patrulă a poliției de frontieră a descoperit o rachetă în apropierea orașului Briceni, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, la scurt timp după ce Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei, relatează deschide.md.
Poliția de Frontieră din Republica Moldova patrulează mai des din cauza atacurilor intensificate ale Rusiei asupra Ucrainei și a ridicat gradul de atenție în zona comisariatelor Briceni și Ocnița.
Livada în care a fost descoperit proiectilul a fost izolată, iar la fața locului sunt așteptați geniștii, relatează tv8.md. Momentan nu este clară proveniența rachetei.
Localnicii spun că au auzit două explozii puternice, potrivit unor mesaje pe reţelele de socializare, preluate de portalul Ştiri.md, citat de Agerpres.
Orașul Briceni se află la o distanță de 2 km de granița cu Ucraina și la 25 km de granița cu România, din județul Botoșani.
Este a doua rachetă care ajunge pe teritoriul Republicii Moldova de la începutul războiului în Ucraina.
Pe 31 octombrie, o rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea din Republica Moldova, aflată la granița cu Ucraina. Incidentul nu s-a soldat cu victime.
Angajări la Poliția Locală: Candidații puși mai întâi la o probă sportivă
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preot din Botoșani mort la doar 37 de ani: Fratele nostru a trecut la Domnul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preoți din Botoșani, întâlnire emoționantă la 25 de ani de la absolvirea facultății
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
DECIZIE la Tribunalul Botoșani în cazul ucraineanului care și-a ÎMPUȘCAT în cap prietenul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024